Video A intrat cu mașina în clădirea Centrului Turistic din municipiul Dej: șoferul a fugit de la locul accidentului
O mașină a intrat în clădirea Centrului Turistic din municipiul Dej, județul Cluj, vineri dimineața, în jurul orei 1.30, provocând pagube materiale. Șoferul și pasagerul ar fi părăsit locul faptei, iar polițiștii încearcă să îi identifice.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, polițiștii din Dej au fost sesizată în legătură cu incidentul produs pe strada 22 Decembrie.
Șoferul și pasagerul au fugit
Din primele verificări a reieșit că, după producerea accidentului, conducătorul autoturismului și pasagerul au plecat de la fața locului.
Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare și au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor. Nu au fost persoane încarcerate și nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului.
Polițiștii fac verificări pentru identificarea persoanelor implicate și stabilirea circumstanțelor în care s-a produs accidentul, urmând să dispună măsurile legale în funcție de cele constatate.
