A murit bărbatul împuşcat de poliţişti, în Gorj. Îi atacase cu o furcă şi pusese câinele pe ei
A murit bărbatul împuşcat de poliţişti, în Gorj. Îi atacase cu o furcă şi pusese câinele pe ei, după ce făcuse scandal în curtea cumnatului.
A murit bărbatul împuşcat de poliţişti, în Gorj. Îi atacase cu o furcă şi pusese câinele pe ei, după ce făcuse scandal în curtea cumnatului.
Bărbatul de 40 de ani care a fost împuşcat de poliţişti duminică, la Bolboși, a murit în spitalul din Craiova, unde a fost internat cu mai multe răni în piept şi abdomen.
Doi poliţişti chemaţi să calmeze un bărbat care îşi ameninţase familia cu moartea, au fost atacaţi de agresor cu o furcă, după ce individul le-a distrus şi maşina. Apoi a încercat sa pună câinele pe ei. Pentru că bărbatul devenea tot mai furios, agenţii au fost nevoiţi să se apere cu focuri de armă şi l-au rănit.
Trei gloanţe l-au lovit pe bărbat, apoi poliţiştii au chemat o ambulanţă.
"Din primele verificări s-a stabilit că bărbatul în cauză a adresat amenințări cu moartea agenților de poliție, a asmuțit un câine asupra acestora și a distrus parbrizul și caroseria autoturismului din dotarea organelor de poliție.
Cu toate că doi agenți de poliție i-au solicitat în mod repetat ca acesta să înceteze activitatea infracțională, acesta nu s-a conformat. Inițial, au efectuat foc în plan vertical pentru a înceta activitatea infracțională.
Nu s-a conformat, iar când s-a îndreptat amenințător cu o furcă ce o avea asupra lui spre un agent de poliție ambii agenți au fost nevoiți să tragă mai multe focuri de armă, provocându-i plăgi prin împușcare.", a declarat, procurorul Constantin Stică, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰