Observator » Evenimente » A profesat ca medic în Ilfov, timp de 3 ani, fără să aibă studii. Anchetatorii au găsit sute de mii de lei

A profesat ca medic în Ilfov, timp de 3 ani, fără să aibă studii. Anchetatorii au găsit sute de mii de lei

A profesat ca medic în Ilfov, timp de 3 ani, fără să aibă studii. Anchetatorii au găsit sute de mii de lei Medic în halat - Profimedia
Editor M.P. | Timp citire: 1 minut
Publicat la 23.10.2026, 14:58 | Modificat la 23.10.2026, 14:58

Un bărbat în vârstă de 28 de ani a profesat timp de trei ani ca medic fără să aibă studii. La percheziţii, poliţiştii şi procurorii au găsit sute de mii de lei

"Din cercetări a reieşit că, în ultimii trei ani, un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul Bucureşti, ar fi efectuat acte medicale fără a deţine calitatea de medic, în cadrul unui punct de lucru situat în oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov", informează, vineri, oficialii Poliţiei judeţene Ilfov.

Au găsit 264.100 de lei şi 1.650 de euro

Joi, 22 octombrie, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au făcut două percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi în oraşul Bragadiru.

Articolul continuă după reclamă

În urma descinderilor, a fost identificată şi ridicată suma de 264.100 de lei şi 1.650 de euro, despre care există suspiciunea că ar proveni din activitatea infracţională cercetată.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Ilfov au dispus suspendarea activităţii societăţii. De asemenea reprezentanţii Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România urmează să dispună măsurile legale privind aparatura medicală utilizată.