A vrut maşina de înfiletat cu orice preţ. Arădean, acuzat că a furat de două ori din acelaşi magazin, iar apoi, prins în fapt, s-a bătut cu paznicii
Un tânăr din judeţul Arad a fost arestat preventiv, prin decizie a magistraţilor din judeţul Bihor, fiind suspectat că a furat de două ori, într-o singură zi, dintr-un magazin din Oradea. Oprit la ieşirea din magazin de către agenţii de pază, acesta i-a bruscat pe cei de la securitate, încercând să scape cu maşina de înfiletat pe care o sustrăsese.
Conform datelor furnizate, vineri, de către oficialii Poliţiei Judeţene Bihor, bărbatul, în vârstă de 24 de ani, din comuna Mişca judeţul Arad, este suspectat că a furat de două ori, în decurs de câteva ore, din acelaşi magazin, iar când a fost prins a devenit violent cu agenţii de pază.
"În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii orădeni îl bănuiesc pe acesta că, miercuri, 24 mai a.c., în jurul orei 12.30, în timp ce se afla în incinta unei societăţi comerciale din municipiul Oradea, ar fi sustras un cleşte şi o maşină de înfiletat, iar ulterior, în jurul orei 17.30, din acelaşi magazin, ar fi sustras o altă maşină de înfiletat. La ieşirea din magazin, în momentul în care a fost oprit de către agenţii de pază ai societăţii, ar fi întrebuinţat acte de violenţă asupra paznicilor, împingându-i şi îmbrâncindu-i, pentru păstrarea bunului sustras şi pentru a-şi asigura scăparea. Agenţii de securitate nu au suferit leziuni fizice în urma agresiunii'', informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor.
Extinzând verificările, poliţiştii îl suspectează pe tânărul de 24 de ani că, în cursul aceleiaşi zile, a condus, pe raza municipiului Oradea, un autoturism neînmatriculat. Iniţial, el a fost reţinut pentru 24 de ore, iar joi magistraţii au emis mandat de arestare preventivă pe numele său pentru infracţiuni de tâlhărie, furt calificat şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰