Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Abonamente de la 50 de lei pe pârtiile "Drumul Roşu" şi "Sulinar" din Masivul Postăvaru

Două pârtii din Masivul Postăvaru au fost deschise azi pentru amatorii sporturilor de iarnă. "Drumul Roşu" şi "Sulinar" sunt primele pârtii pe care se poate schia, pe toată lungimea, în acest sezon. Experienţa este intensă şi de neuitat, spun schiorii, care au aşteptat cu nerbdare acest moment.

de Redactia Observator

la 15.01.2022 , 22:26

Peisajul e de basm şi zăpada numai bună pentru schiat în Masivul Postăvaru. Bucuria e cu atât mai mare cu cât de azi s-au deschis alte două pârtii. Drumul Roşu, ideală pentru începători, care se întinde pe mai bine de cinci kilometri şi Sulinar, o pârtie cu dificultate medie, care are aproape trei kilometri lungime. 

Claudiu Loghin, reporter Observator: Nici vântul şi nici ceaţa nu au împiedicat planurile iubitorilor de sporturi de iarnă în Masivul Postăvaru. Temperatura e de minus zece grade, dar vântul amplifică senzaţia de frig, chiar şi aşa distracţia e la ea acasă aici în Postăvaru. 

Administratorii pârtiilor au pus în funcţiune şi tunurile de zăpadă artificială

Vezi și

Sorin Toarcea, Primăria Braşov: Pârtiile din partea de sus au 50 de centimetri de zăpadă, vobim de zăpada bătută de pe pârtii şi cele de jos 30 de centimetri. 

Pe acelaşi subiect

Abonamentul SkiPass pentru telecabină începe de la 50 de lei şi ajunge la 670 de lei. Iar pentru copiii sub 12 ani preţurile sunt la jumătate. Iar cu atâtea pârtii deschise, cozile la instalaţiile de transport pe cablu sunt mai mici. O cartelă cu 30 de puncte costă 130 de lei, pentru adulți. O urcare cu telegondola consumă șase puncte. 

Cinci mii de schiori, începători şi avansaţi, sunt în acest weekend pe pârtiile din Poiana Braşov

Sunt norocoşi. Au ales unul dintre cele mai frumoase sfârşituri de săptămână de la munte. Acoperiţi de zăpadă, mai impunători ca niciodată, munţii se lasă cuceriţi cu fiecare alunecare de schiuri. Iar la apus, peisajul e splendid. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Evenimente » Abonamente de la 50 de lei pe pârtiile "Drumul Roşu" şi "Sulinar" din Masivul Postăvaru