Accident în Caraş-Severin. Două maşini s-au izbit puternic, iar 5 oameni au ajuns la spital
Şase persoane au fost implicate într-un accident rutier pe DN 68, în judeţul Caraş-Severin, iar cinci dintre acestea au fost transportate la spital.
Şase persoane au fost implicate într-un accident rutier pe DN 68, în judeţul Caraş-Severin, unde două autoturisme s-au ciocnit frontal. Cinci dintre victime au fost transportate la spital.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Caraş-Severin, accidentul a avut loc pe DN 68, care leagă oraşele Haţeg de Oţelu Roşu, în apropiere de comuna Marga.
Şoferul unui autoturism Renault Clio, care circula din direcţia Haţeg spre Oţelu Roşu, a fost surprins de frânarea unui autovehicul aflat pe sensul său de mers şi, nereuşind să oprească în timp util în spatele acestuia, a virat pe contrasens, unde a lovit frontal un autoturism Dacia Duster care circula regulamentar.
În urma impactului, şase persoane aflate în cele două autoturisme au avut nevoie de îngrijiri medicale, însă cinci dintre ele au fost transportate la spitalul din Oţelu Roşu. A fost nevoie de intervenţia unui echipa de descarcerare ISU Semenic pentru eliberarea victimelor din autoturismul Renault.
Sursă: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰