Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Accident cumplit, o fetiţă de numai un an printre victime. O familie s-a răsturnat cu mașina, pe drumul care leagă Timişoara de Buziaş

Accident cumplit pe o şosea din judeţul Timiş. Patru persoane au fost rănite, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat în afara carosabilului. Printre victime, şi o fetiţă de numai un an.

de Redactia Observator

la 14.06.2022 , 08:42

Şoferul, un bărbat de 29 de ani, conducea pe drumul care leagă Timişoara de Buziaş.

4 răniți, între care 2 copii, după accident

Într-un moment de neatenţie, acesta a pierdut controlul volanului, iar autoturismul s-a răsturnat în afara şoselei. Tânărul, dar şi cele două minore - de 1 şi 16 ani - şi o femeie de 29 de ani, care se aflau în maşină cu acesta, au fost răniţi. 

Vezi și

"Un bărbat, în vârstă de 29 de ani, a condus un autoturism pe DJ 592, dinspre Chevereșu Mare înspre Albina, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcție de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma impactului au rezultat 4 victime, respectiv: conducătorul auto, o femeie de 29 de ani și două minore, de 1 an și 16 ani, pasagere în autoturism", a transmis IPJ Timiș.

Conducătorul auto s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Evenimente » Accident cumplit, o fetiţă de numai un an printre victime. O familie s-a răsturnat cu mașina, pe drumul care leagă Timişoara de Buziaş