Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Guvernul aprobă proiectul pentru reabilitarea Crucii Caraiman! Lucrările vor costa 19 milioane de lei

Ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, şi cel delegat al Fondurilor Europene, Rovana Plumb, au semnat miercuri, la sediul MApN, proiectului de finanţare a reabilitării Crucii Caraiman din fonduri europene, care are o valoare totală de 19 milioane lei, 16 milioane fiind asigurate din fonduri europene, iar restul din bugetul MApN, potrivit News.ro

de Redactia Observator

la 26.07.2017 , 16:13

Ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, şi cel delegat al Fondurilor Europene, Rovana Plumb, au semnat miercuri, la sediul MApN, proiectului de finanţare a reabilitării Crucii Caraiman din fonduri europene, care are o valoare totală de 19 milioane lei, 16 milioane fiind asigurate din fonduri europene, iar restul din bugetul MApN, potrivit News.ro

Ministrul delegat al Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a afirmat, în cadrul ceremoniei, că acest proiect demonstrează recunoştinţa faţă de eroii căzuţi la datorie în Primul Război Mondial.

„Acest proiect are câteva valenţe importante. În primul rând, acest proiect demonstrează recunoştinţa faţă de eroii căzuţi la datorie în Primul Război Mondial. În egală măsură, el este un simbol al culturii, istoriei şi religiei noastre ca naţie, dar şi un simbol care dovedeşte faptul că, dincolo de vremuri, Armata română a fost şi este un liant al unităţii noastre naţionale. Prin implicarea MApN în derularea acestui proiect se demonstrează încă o dată că Armata noastră merită toată încrederea pe care o are din partea populaţiei, o încredere de neclintit de peste 28 de ani”, a spus ea.

Articolul continuă după reclamă

Plumb a mai spus că „acest contract se înscrie în linia celor semnate de ministrul pentru Fonduri Europene pentru suma de 122 de milioane de euro”.

Pe acelaşi subiect

„Vreau să fac apel către toate instituţiile şi autorităţile publice, pentru că începând cu 27 iulie pot depune proiecte în continuare pentru reabilitarea monumentelor care fac parte din patrimoniul naţional, având o linie de finanţare cu o alocare de 60 de milioane de euro, fonduri europene nerambursabile”, a completat Rovana Plumb.

La rândul său, ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, a declarat că „este de datoria generaţiei noastre ca în preajma Centenarului Marii Uniri să găsim sursele şi resursele pentru ca simbolul puternic al Crucii de pe Caraiman să rămână să lumineze şi destinele generaţiilor care vor urma”.

„Mi-am pus cu emoţie semnătura (...) pe actul oficial care consfinţeşte faptul că proiectul reabilitării monumentului Crucea comemorativă a eroilor din Primul Război Mondial şi-a găsit finanţare. Crucea de pe Caraiman simbolizează însuşi poporul român, care în numele celui mai mare ideal al său - al unităţii naţionale - a găsit curajul, forţa, inteligenţa şi spiritul de sacrificiu pentru a izbuti”, a completat social-democratul.

Ţuţuianu a susţinut că prin semnarea proiectului de finanţare s-a intrat „în linie dreaptă”.

„Sunt îndeplinite toate condiţiile necesare demarării procedurilor de achiziţie a lucrărilor de restaurare, iar începând cu anul următor se poate trece la treabă. Am estimat noi undeva primăvara anului viitor. Nu va fi deloc uşor”, a adăugat ministrul Apărării.

În încheiere, Adrian Ţuţuianu a afimat că este prima accesare de fonduri europene pe exerciţiul bugetar 2014-2020 realizată de către Ministerul Apărării Naţionale. 

Monumentul Eroilor Crucea Caraiman se află la o altitudine de 2.291 de metri şi are o înălţime totală de 39,3 metri şi o deschidere a braţelor orizontale de aproximativ 15 metri.

În 2013, crucea a fost declarată cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan, în Cartea Recordurilor Guiness.

Construcţia Crucii Caraiman a început în anul 1926 şi a fost finalizată în 1928, în 1939 fiind racordată la sistemul energetic naţional.

În iulie 2016, Guvernul a decis ca monumentul să fie reabilitat cu fonduri de la Ministerul Apărării Naţionale.

Sursă: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Guvernul aprobă proiectul pentru reabilitarea Crucii Caraiman! Lucrările vor costa 19 milioane de lei