Antena Meniu Search
x

A furat o mașină de la locul de muncă și s-a răsturnat de pe un pod din Alba. Tânărul era băut și nu avea nici permis

Un tânăr din Zlatna s-a răsturnat joi de pe un pod pe malul râului Ampoi cu o autoutilitară pe care a sustras-o de la locul de muncă, transmite Agerpres. Băiatul nu avea permis de conducere și băuse înainte de a se urca la volan. 

de Redactia Observator

la 18.04.2024, 13:21

Un tânăr băut şi fără permis s-a răsturnat cu maşina furată de la locul de muncă
Un tânăr băut şi fără permis s-a răsturnat cu maşina furată de la locul de muncă - Shutterstock

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, joi, în jurul orei 5,00, un tânăr de 18 ani, din Zlatna, în timp ce conducea o autoutilitară pe podul care face legătura între strada Gării şi şoseaua ocolitoare a oraşului Zlatna, a pierdut controlul asupra acesteia şi s-a răsturnat pe malul râului Ampoi.

"Accidentul s-a soldat cu pagube materiale, iar în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul ar fi sustras autoutilitara din curtea societăţii comerciale al cărui angajat este şi, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule şi fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, ar fi condus-o pe drumurile publice din Zlatna până în locul în care a avut loc accidentul", se arată în comunicat.

Tânărul avea o alcoolemie de 0,42 mg/litru alcool pur în aerul expirat

În urma testării tânărului cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,42 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate faţă de acesta sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt în scop de folosinţă, conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului, precizează IPJ Alba. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi găsit produse alterate printre cumpărăturile pentru 1 Mai?

Observator » Evenimente » A furat o mașină de la locul de muncă și s-a răsturnat de pe un pod din Alba. Tânărul era băut și nu avea nici permis