Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Sonia, o şoferiţă de 19 ani, şi-a pierdut viaţa după ce a intrat într-un TIR în drum spre casă. Maşina, cadou de la părinţi, a devenit capcană mortală

Avea doar 19 ani, însă destinul i-a fost curmat într-un accident cumplit pe drumul naţional 6, din localitatea Ciochiuţa, judeţul Mehedinţi. Sonia îşi luase permisul de conducere în urmă cu un an, însă, deşi era începătoare, grăbită să ajungă acasă, fata a ignorat limita legală de viteză. Decizia i-a fost fatală. Şoferiţa a pierdut brusc controlul volanului şi a intrat pe contrasens, acolo unde s-a izbit violent de un TIR care circula regulamentar. În urma impactului devastator victima a rămas captivă printre mormanele de fiare contorsionate. Atenţie, urmează detalii cu un puternic impact emoţional!

de Redactia Observator

la 01.05.2024 , 08:53

În urmă cu două luni, Sonia şi-a sărbătoarit ziua de naştere împreună cu familia şi câţiva prieteni. Fata împlinise 19 ani şi se bucura de viaţă. Ieri, însă, maşina care i-a fost dată în dar de părinţi s-a transformat într-o capcană mortală. În drum spre casă, şoferiţa începătoare, a ignorat limita legală de viteză. Într-o fracţiune de secundă a pierdut controlul volanului.  

Gabriela Ciocioană, purtător de cuvânt IPJ Mehedinți: Ar fi pătruns pe sensul opus de mers şi ar fi intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule condus de un bărbat.

A sperat până în ultima clipă ca va scăpa cu viaţă

Vezi și

Captivă printre fiarele contorsionate, cu ultimele puteri, Sonia a sperat că va putea fi salvată la timp. Speriaţi, ceilalţi participanţi la trafic au sunat imediat la 112 şi au încercat să o scoată pe tânără din maşină. La scurt timp au ajuns mai multe echipaje de intervenţie. 

Pe acelaşi subiect

Sebastian Diaconescu, șef gardă intervenție Stația de Pompieri Strehaia: S-a procedat la extragerea victimei din autoturism. ntervenţia a fost dificilă.

Mesajele emoţionante au curs pe reţelele sociale

Din păcate, în ciuda tuturor efoturilor salvatorilor, pentru tânăra de 19 ani nu s-a mai putut face nimic. Fata a decedat la scurt timp după impact. La locul nenorocirii a ajuns şi un apropiat al Soniei. Zdrobit de vestea morţii fetei, bărbatul a început să se certe chiar cu cei care au încercat să-i salveze viaţa. 

Prietenii şi rudele fetei au postat mesaje emoţionate în memoria ei pe o reţea de socializare. Şoferul autotrenului de origine bulgară, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Poliţia a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Traficul din zonă a fost blocat ore în şir.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Sonia, o şoferiţă de 19 ani, şi-a pierdut viaţa după ce a intrat într-un TIR în drum spre casă. Maşina, cadou de la părinţi, a devenit capcană mortală