Alertă la Oradea. Un deţinut cu antecedente penale a evadat de la punctul de lucru
Un deţinut în vârstă de 32 de ani de la Penitenciarul Oradea, condamnat la doi ani de închisoare pentru furt calificat, a evadat, vineri după-amiază.
Un deţinut în vârstă de 32 de ani de la Penitenciarul Oradea, condamnat la doi ani de închisoare pentru furt calificat, a evadat, vineri după-amiază, de la un punct de lucru, el fiind căutat de poliţişti şi jandarmi. Bărbatul are antecedente penale şi executa pedeapsa în regim deschis.
Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Oradea, Adina Claudia Bîrda, a declarat pentru News.ro, că deţinutul, în vârstă de 32 de ani, se afla vineri în exteriorul locului de deţinere, la un punct de lucru din Oradea, împreună cu alţi şapte deţinuţi, iar la un moment a părăsit zona respectivă, fiind declarat evadat.
El a fost dat în urmărire, reprezentanţii penitenciarului anunţând de această situaţie Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor, Jandarmeria şi Poliţia de Frontieră, care au format echipe de căutare.
Deţinutul fusese condamnat la doi ani de închisoare pentru furt calificat în luna octombrie a anului trecut şi executa pedeapsa în regim deschis.
Bărbatul, care are antecedente penale, urma să intre în analiza comisiei de liberare condiţionată din cadrul penitenciarului pe data de 5 decembrie 2018.
Bărbatul este din localitatea Carei, judeţul Satu Mare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰