Alexandra Bădoi îşi va petrece Paştele alături de telespectatori!
Frumoasa prezentatoare a rubricii Meteo a Observatorului regretă că nu va putea fi alături de familia sa, în Târgu Jiu
În schimb, este fericită că cei din faţa televizoarelor îi vor fi aproape, ca şi colegii jurnalului de pe Antena1. Treburile din bucătărie le va lăsa mamei sale care, desigur, îi va trimite bunătăţi tradiţionale.
"Din păcate, anul acesta nu voi putea ajunge acasă la Târgu Jiu, dar sunt sigură că îmi voi revedea în curând părinţii. Şi sunt şi mai sigură că vor face ei cumva şi îmi vor trimite şi mie bunătăţi pentru masa de Paşte: drob, cozonac şi pasca, făcute aşa cum ştie mami cel mai bine. Ca de obicei, voi vopsi şi voi picta ouăle în Joia sau în Sâmbăta Mare, voi încerca să ajut la prepararea fripturii de miel şi mă voi ocupa de salate. De Înviere vom merge să luăm Lumina de la o mănăstire din apropierea Capitalei şi vom fi alături de oamenii dragi de aici", povesteşte Alexandra,
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰