Foto Alunecare de teren pe Valea Oltului, în zona Brezoi. Viitura a acoperit şoseaua cu nămol, iar traficul a fost deviat spre Braşov
Traficul rutier pe drumul naţional DN 7 a fost blocat, vineri seara, în localitatea Brezoi, la kilometrul 206+800, în urma unei viituri care a adus pe carosabil cantităţi mari de aluviuni de pe versant.
Pe Drumul Naţional 7, în apropierea localităţii Brezoi, cantităţi impresionante de nămol au căzut de pe versant, blocând astfel benzile de circulaţie. Pentru reluarea cât mai rapidă a circulaţiei, mai multe echipaje de intervenţie de la Drumuri s-au mobilizat rapid şi cu ajutorul utilajelor au început curăţarea carosabilului.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, în zonă au fost atât agenţi de la Poliţia Rutieră, cât şi lucrătorii Secţiei Drumuri Naţionale Vâlcea, care acţionează pentru curăţarea drumului. Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova a precizat că cel mai probabil circulaţia rutieră în zonă va fi reluată în condiţii normale în aproximativ cinci ore.
Traficul, deviat spre Braşov
Simultan, traficul rutier pe drumul naţional DN 7, dintre Sibiu spre Râmnicu Vâlcea, a fost deviat, vineri seara, pe DN 1, către Braşov, până la curăţarea de aluviuni a carosabilului în zona unde o cantitate mare de aluviuni a ajuns pe carosabil în localitatea Brezoi, potrivit Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Braşov.
"Restricţiile de trafic vor fi valabile până când colegii de la DRDP Craiova vor reuşi să îndepărteze aluviunile de pe drum (aproximativ 4-5 ore). Maşinile care circulă pe DN1 dinspre Sibiu vor fi redirecţionate către Braşov din sensul giratoriu de la Veştem, iar autovehiculele care circulă pe autostrada A1 vor fi întoarse din nodul rutier de la Boiţa", au precizat reprezentanţii DRDP Braşov.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰