Am aflat CAUZA MORŢII lui Ioan Gyuri Pascu!
Actorul şi cântăreţul Ioan Gyuri Pascu, fost membru al trupei Divertis, s-a stins din viaţă în dimineaţa zilei de 26 septembrie 2016, la vârsta de 55 de ani.
Actorul şi cântăreţul Ioan Gyuri Pascu, fost membru al trupei Divertis, s-a stins din viaţă în dimineaţa zilei de 26 septembrie 2016, la vârsta de 55 de ani.
Potrivit raportului medico-legal, artistul a decedat în urma unei insuficienţe cardio-respiratorii pe fond de infarct miocardic. Documentul precizează, de asemenea, că, la examenul toxicologic, alcoolemia a fost zero.
La scurt timp după decesul lui Ioan Gyuri Pascu, procurorii au deschis un dosar penal in rem în care se efectuează cercetări în legătură cu împrejurările morții artistului.
Au fost începute mai multe anchete privind modul în care a intervenit ambulanța la locuința actorului.
O anchetă internă a fost declanșată la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov (SABIF). Ulterior, Comisia de disciplină a SABIF l-a audiat pe medicul care s-a deplasat prima dată la Gyuri Pascu, a solicitat Comitetului Director sancționarea lui și și-a declinat competența în ceea ce privește acuzația de malpraxis.
Şi Colegiul Medicilor București s-a autosesizat în cazul decesului lui Ioan Gyuri Pascu.
Reprezentanți ai Corpului de control al Ministerului Sănătății și de la Departamentul pentru Situații de Urgență s-au deplasat la SABIF, pentru a verifica informațiile cu privire la intervenția la domiciliul artistului.
Ulterior, Ministerul Sănătății a anunțat că datele obținute de echipa de control denotă o posibilă abordare terapeutică "superficială" din partea medicului în modul de gestionare a cazului actorului Ioan Gyuri Pascu.
Totodată, conducerea SABIF a decis să analizeze modul în care echipajul său a ajuns la caz atunci când Ambulanța a fost solicitată la Ioan Gyuri Pascu pentru a doua oară, în condițiile în care s-a constatat că deplasarea a fost peste timpul mediu de răspuns la urgențele de cod roșu și că există diferențe între timpul în care ajuns notat în fișa de intervenție și cel real.
În dimineața zilei de 26 septembrie, au fost primite trei apeluri la 112, potrivit Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS).
"În urma căutărilor efectuate în baza de date a Centrului Unic pentru Apeluri de Urgență 112 București, au fost identificate trei apeluri referitoare la evenimentul descris de dumneavoastră și petrecut în data de 26 septembrie anul curent, la orele 3,23, 4,42 și 4,53", se arată într-un răspuns oficial al STS.
Persoana care a efectuat primul apel a anunțat o urgență medicală, motiv pentru care acesta a fost transferat Dispeceratului de Urgență al SABIF.
"Apelanta a revenit precizând că, deși la adresă a fost un echipaj de ambulanță, nu știe ce are pacientul, motiv pentru care apelul a fost transferat imediat către același dispecerat. La ultimul apel s-a anunțat că starea pacientului s-a agravat, cazul intrând în zona de competență a ISU — SMURD către care a fost direcționat", au explicat reprezentanții STS.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰