Antena Meniu Search
x

Video Anchetă la IGSU: Prim-adjunctul, cercetat penal de procurorii militari pentru că a încercat să mușamalizeze un accident comis

Anchetă penală la vârful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Prim-adjunctul IGSU, mâna dreaptă a şefului instituţiei este cercetat penal de procurorii militari pentru că şi-ar fi pus şoferul să-şi asume vina pentru un accident pe care l-ar fi provocat chiar el. Dosarul penal a fost deschis la mai bine de jumătate de an de la producerea accidentului, iar totul ar fi ieşit la lumină în urma unui test ADN.

Andre Rotaru
de Andre Rotaru

la 17.10.2022, 14:10

Vezi și

Accidentul ar fi avut loc în dimineața zilei de 8 noiembrie, anul trecut. Atunci, colonelul Cristian Radu s-ar fi aflat la volanul mașinii sale de serviciu, iar șoferul său pe locul din dreapta. Colonelul ar fi condus mașina cu viteză și ar fi intrat pe liniile de tramvai de pe șoseaua Mihai Bravu.

Colonelul i-ar fi cerut șoferului său să declare, de fapt, că el se afla la volan

La un moment dat ar fi încercat să evite un pieton, ar fi tras puternic de volan, iar în acel moment, mașina s-a izbit violent de refugiul stației de tramvai. În urma accidentului, atât colonelul, cât și șoferul său au fost răniți.

În schimb, colonelul Cristian Radu ar fi încercat să mușamalizeze tot acest accident. Acesta i-ar fi cerut șoferului său să declare, de fapt, că el se afla la volan, spun asta juraliștii de la Libertatea.ro, și ar fi cerut ajutorul unor angajați din Ministerul Afacerilor Interne pentru a ascunde mașina avariată.

Toată această situație a ieșit la iveală după ce jurnaliștii de la Libertatea au stat de vorbă cu un angajat din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Ancheta a fost între timp confirmată și de către procurorii de la Parchetul Militar, care fac cercetări în acest caz. În acest moment, colonelul Cristian Radu are calitatea de suspect în acest dosar.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Observator » Evenimente » Anchetă la IGSU: Prim-adjunctul, cercetat penal de procurorii militari pentru că a încercat să mușamalizeze un accident comis