Video Anchetă la Spitalul de Urgenţă Piteşti. DIICOT investighează dispariţia unor fiole de fentanil, drog de mare risc, din farmacia instituţiei
Este anchetă DIICOT la spitalul Judeţean din Argeş, de unde ar fi dispărut mai multe fiole cu fentanil. Vorbim de analgezicul puternic, folosit din ce în ce mai mult de tineri drept drog.
Bogdan Dinu, reporter Observator: "Primele suspiciuni au apărut la finalul lunii iulie, atunci când conducerea spitalului a fost sesizată de faptul că lipseau 25 de fiole de fentanil din farmacia instituţiei. Surse din spital spun că nu ar fi vorba despre un accident şi că ancheta ar lua în considerare ipoteza unui furt, motiv pentru care au fost sesizaţi procurorii de la DIICOT, dar şi anchetatorii de la BCCO Piteşti. Vorbim despre o investigaţie în curs, există deja un cerc de persoane suspecte, potrivit unor surse, care ar fi fost deja audiate.
Fentanilul este un medicament folosit pentru tratarea durerilor pacienţilor oncologici aflaţi în stare terminală. Este folosit şi ca drog de mare risc de către persoanele dependente de aceste substanţe. Vorbim aşadar de o substanţă mai puternică de zeci de ori decât heroina şi de aproape de o sută de ori mai puternică decât morfina. Recent, un farmacist a ajuns în arest după ce a fost prins că vindea astfel de medicamente fără reţetă."
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰