Asistenţii medicali se tund unii pe alţii în sala unde mănâncă bolnavii. Continuă scandalul la Psihiatrie, în Târgu-Jiu
Noi imagini revoltătoare la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Județean Târgu-Jiu. Asistenții medicali au transformat sala de mese în frizerie. Scandalul vine la câteva zile de la apariția unor înregistrări în care bolnavii sunt umiliţi şi puşi să se dezbrace, spre amuzamentul cadrelor medicale.
Noi imagini revoltătoare la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Județean Târgu-Jiu. Asistenții medicali au transformat sala de mese în frizerie. Scandalul vine la câteva zile de la apariția unor înregistrări în care bolnavii sunt umiliţi şi puşi să se dezbrace, spre amuzamentul cadrelor medicale.
La nici o săptămână de la scandalul provocat de o înregistrare video în care trei pacienți de la Psihiatrie, aproape dezbrăcați, se sărută și se mângâie printr-un grilaj metalic, Spitalul de Urgență din Târgu Jiu a intrat din nou în atenţia autorităţilor.
După filmuleţul care a oripilat o ţară întreagă, imagini cu doi asistenți medicali care se tund în sala de mese a bolnavilor completează tabloul dezagreabil al secției Psihiatrie.
Cei doi chiar se bucură că sunt fotografiați.
- Bolnavi de la Psihiatrie, din Târgu-Jiu, dezbrăcaţi şi puşi de îngrijitori să se sărute
- Infirmieri acuzaţi că au desfigurat un pacient, într-un spital din Vaslui. Medic: "S-a împiedicat şi a căzut cu...
- Situație bizară la Psihiatrie, în Botoșani. Toți candidații la concursul de angajare au picat la examen
- Un bărbat de 66 de ani a murit, după ce mașina a lovit un stâlp electric în Timiş
- Sănătatea arborilor din Bucureşti, verificată cu tomograful. Ar trebui însă mai bine de 170 de ani pentru...

Asistentul medical principal Alexandru Crăciun este tuns în sala de mese de către colegul său Gheorghe Popescu, potrivit igj.ro.
Sala de mese a bolnavilor, transformată în frizerie
Asistentul care beneficiază de servicii de înfrumusețare este acoperit cu un cearșaf din dotarea spitalului. Foarte important de ştiut este faptul că asistenții medicali și tot personalul de la Psihiatrie beneficiază de sporuri consistente care ajung la 90%, pentru că își desfășoară activitatea într-un astfel de mediu.
Cei doi sunt asistenţi medicali asistenți lucrează la Secția Psihiatrie. Conducerea spitalului a început o anchetă administrativă în acest caz.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰