Antena Meniu Search
x

Curs valutar

AVIONUL BLESTEMAT! Opt accidente cu Tupolev 154, în ultimii 15 ani! Au murit 794 oameni

Avionul Tupolev Tu-154, model folosit în aviaţia rusă, care s-a prăbuşit duminică în Marea Neagră cu 93 de persoane la bord, e cunoscut pentru numărul mare de accidente încă de la crearea sa, în anii '60, scrie AFP, citat de Agerpres. 

de Redactia Observator

la 25.12.2016 , 19:11

Avionul Tupolev Tu-154, model folosit în aviaţia rusă, care s-a prăbuşit duminică în Marea Neagră cu 93 de persoane la bord, e cunoscut pentru numărul mare de accidente încă de la crearea sa, în anii '60, scrie AFP, citat de Agerpres. În ultimii 15 ani au fost opt acidente, cu 794 de morţi.

Modelul Tu-154 este asemănător modelului Boeing 727 şi a fost unul dintre cele mai utilizate avioane în ţările din blocul comunist. Are o lungime de 47,9 metri, o înălţime de 11, 4 metri şi o lăţime de 37,55 metri. Tupolev poate transporta între 155-180 de persoane la o viteză de croazieră de 850 de km/oră şi la o altitudine de 11.000 de km, cu o rază de acţiune de 4.000 de km. 

Avioanele Tupolev 154 au fost implicate în 7 accidentele în ultimii 15 ani. 

Articolul continuă după reclamă

La 1 ianuarie 2011, un Tupolev 154B al companiei Koravia, cu 116 pasageri şi 8 membri ai echipajului la bord, a luat foc în timp ce rula pe pista aeroportului din Surgut, nord-estul regiunii Ural. Trei persoane au murit, iar 40 au fost rănite. Modelul B al Tu-154 a fost temporar interzis. 

La 4 decembrie 2010, un Tupolev Tu-154 s-a prăbuşit în urma unei pene de motor pe aeroportul Domodedovo, din Moscova. Doi pasageri au murit şi zeci au fost răniţi. Pana de motor a survenit la altitudine de 900 de metri, la puţin timp după decolarea de pe un alt aeroport din capitala rusă. 

La 10 aprilie 2009, şeful statului polonez, Lech Kaczynski, şi mai mulţi oficiali ai Poloniei au murit într-un accident care a implicat acelaşi model de avion care aparţine preşedinţiei poloneze. Aeronava s-a prăbuşit la Smolensk, vestul Rusiei. Bilanţul accidentului a fost de 96 de morţi. 

La 15 iulie 2009, un Tupolev Tu-154 al companiei aeriene Caspian Airlines care zbura de la Teheran la Erevan s-a prăbuşit în nordul Iranului, într-un accident care a lăsat în urmă 168 de morţi. 

La 22 august 2006, un Tu-154 al companiei ruse Pulkovo s-a prăbuşit în Ucraina cu 170 de pasageri la bord. Nu au existat supravieţuitori. 

La 12 februarie 2002, 117 oameni şi-au pierdut viaţa după ce un Tupolev 154, o cursă internă iraniană, s-a prăbuşit în munţii din sud-vestul ţării. 

La 3 iulie 2001, un Tu-154 al companiei VladivostokAvia s-a prăbuşit în apropierea aeroportului din Irkuţk, Siberia, în urma unei greşeli de pilotaj. Toţi cei 145 de oameni aflaţi la bord au murit.

Astfel, numărul total al morţilor în accidente ale modelului Tupolev 154 în ultimii 15 ani este de 794, 93 dintre ei în cel de duminică din Marea Neagră.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » AVIONUL BLESTEMAT! Opt accidente cu Tupolev 154, în ultimii 15 ani! Au murit 794 oameni