Bacalaureat 2021. Probele de competențe nu se vor mai susține nici în acest an, ci vor fi echivalate
Bacalaureat 2021. Absolvenții claselor a XII-a nu vor susține nici în acest an probele de competențe lingvistice și digitate la Bac, ci ele vor fi echivalate, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației.
Ministerul Educației a anunțat, miercuri seară, că în ședința de Guvern a fost adoptat proiectul de Ordonanță de Urgență prin care se echivalează/se recunosc probele de competențe pentru examenul de Bacalaureat 2021.
”Măsurile adoptate vizează interesul elevilor, având în vedere organizarea examenului de bacalaureat în condiții excepționale, conforme cu normele de protecție sanitară aplicabile în perioada de alertă, pentru anul şcolar 2020-2021”, se arată în comunicatul ministerului.
Bacalaureat 2021: Probele de evaluare a competențelor care se echivalează:
- proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română;
- proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale;
- proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal;
- proba de evaluare a competenţelor digitale.
Ministerul Educației va emite ordinul de aprobare a metodologiei de punere în aplicare a acestei măsuri pentru Bacalaureat 2021 în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgenţă.
Calendarul examenului de Bacalaureat 2021
Sesiunea iunie - iulie 2021
31 mai - 4 iunie 2021 - Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
4 iunie 2021 - Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
14-16 iunie 2021 - Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română -proba A
16-17 iunie 2021 - Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B
18-23 iunie 2021 - Evaluarea competențelor digitale - proba D
23-25 iunie 2021 - Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
28 iunie 2021 - Limba și literatura română - proba E.a) - proba scrisă
29 iunie 2021 - Proba obligatorie a profilului - proba E.c) - proba scrisă
30 iunie 2021 - Proba la alegere a profilului și specializării - proba E.d) - proba scrisă
1 iulie 2021 - Limba și literatura maternă - proba E.b) - proba scrisă
5 iulie 2021 - Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12,00 - 18,00
6 - 9 iulie 2021 - Rezolvarea contestațiilor
9 iulie 2021 - Afișarea rezultatelor finale
Sesiunea august – septembrie 2021
19 - 26 iulie 2021 - Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
16 august 2021 - Limba și literatura română - proba E.a) - proba scrisă
17 august 2021 - Proba obligatorie a profilului - proba E.c) - proba scrisă
18 august 2021 - Proba la alegere a profilului și specializării - proba E.d) - proba scrisă
19 august 2021 - Limba și literatura maternă - proba E.b) - proba scrisă
23-24 august 2021 - Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
25 august 2021 - Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B
26 - 27 august 2021 - Evaluarea competențelor digitale - proba D
30 - 31 august 2021 - Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională - proba C
31 august 2021 - Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12,00 - 18,00)
1- 3 septembrie 2021 - Rezolvarea contestațiilor
3 septembrie 2021 - Afișarea rezultatelor finale
Simulare Bacalaureat 2021: 40,71% dintre elevi au promovat examenul
40,71% dintre elevi au obţinut medii de 6 sau mai mari la simularea examenului de Bacalaureat 2021.
La proba limba și literatura maternă procentul de promovare a fost 81,90%. 18 elevi au obținut nota 10. La disciplina obligatorie a profilului, procentul de promovare a fost 51,40%, iar 772 elevi au obținut nota 10. La disciplina la alegere din profil, procentul de promovare a fost 68,10%. 1.556 elevi au obținut nota 10.
Procentul de promovare general care înseamnă medii mai mari sau egale cu 6 a fost 40,71%.
Rezultatele au fost mai bune decât cele din trecut. Conform cifrelor prezentate de Ministerul Educației, în 2016 procentul de promovare a fost 38,39%, în 2017 a coborât ușor până la 38,23%, în 2018 a urcat la 39,55%, iar în 2020 s-a ajuns la 42,15%.
În 2021, județele cu cele mai bune rezultate la simularea de la Bacalaureat 2021 au fost Brăila (52,1%), Cluj (51%), Galați (47,8%), Iași (47,3%) și municipiul București (46,4%).
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰