Antena Meniu Search
x

Video Băiatul care și-a înjunghiat prietenul într-un parc din București a mai lovit și alți copii. Părinții sunt revoltați

O ceartă între copii s-a transformat într-un conflict sângeros. Un adolescent de 14 ani, cu probleme psihice şi-a înjunghiat un prieten cu care ieşise la joacă, în parcul din faţa blocului, în sectorul 4 al Capitalei. 

de Redactia Observator

la 27.08.2021, 14:08

Vezi și

Adolescentul rănit a ajuns în stare gravă la spital. Se pare că nu este prima dată când agresorul este implicat în altercaţii cu alţi copii. Părinţii care au copii în aceeaşi clasă cu băiatul agresiv ar fi sesizat de multe ori Poliţia. 

Mădălina Chiţac, reporter Observator: "Măsuri concrete nu au fost luate și așa s-a ajuns la o nouă tragedie, petrecută în urmă cu două seri, într-un parc din Sectorul 4 al Capitalei, când un copil de 13 ani a fost înjunghiat de un alt copil, de 14 ani. Victima se află internată la Spitaul Marie Curie din Capitală, este în stare stabilă, în afara oricărui pericol, dar are rîni destul de grave și cu siguranță va rămâne cu traume după acest incident nefericit. Agresorul este un copil care, din informațiile noastre, ar avea și anumite probleme psihice și ar trebui să ia tratament pentru acest lucru.

Am stat astăzi de vorbă cu mai mulți părinți care au copiii în clasă cu acest băiat, părinți care ne spuneau că se tem să își mai trimită copiii la școală, pentru că nu este prima dată când băiatul de 14 ani are un comportament agresiv. De altfel, în urmă cu câteva luni, acest băiat a mai lovit un alt coleg. L-a lovit în cap cu o piatră. Acest caz a fost preluat de către Serviciul Omoruri București". 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Evenimente » Băiatul care și-a înjunghiat prietenul într-un parc din București a mai lovit și alți copii. Părinții sunt revoltați