Bărbat din București, acuzat de furtul mai multor telefoane mobile pe care ulterior le amaneta
Un bărbat de 28 de ani, din București, este acuzat de comiterea infracțiunii de furt calificat, după ce ar fi furat mai multe telefoane mobile, iar apoi le-ar fi amanetat alături de alți membrii ai familiei sale.
- Bărbatul acționa în zona unui parc din Sectorul 1.
- Bărbatul amaneta telefoanele mobile alături de rudele sale.
- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1.
Bărbatul este anchetat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 în colaborare cu ofițerii de poliție de la Secția 2.
Bărbatul este acuzat că, în ultimele luni, a comis mai multe furturi de telefoane mobile în zona unui parc din Sectorul 1.
A intrat pe mâna anchetatorilor, după ce aceștia au efectuate două percheziții, atât la domiciliul bărbatului, cât și la sediul casei de amanet unde acesta ar fi amanetat telefoanele furate.
Au fost ridicate două telefoane mobile de la domiciliul bărbatului, despre care se presupune că au fost furate, iar de la sediul casei de amanet au fost ridicate contracte de amanetare semnate atât de suspect, cât și de rudele sale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰