Bărbat din Brăila, judecat pentru faptele odioase după un deceniu. Este acuzat că şi-a violat fiicele când erau minore, timp de 5 ani
Un tată din Brăila este acuzat de abuz sexual şi este trimis în judecată după ce în perioada 2008-2013 şi-ar fi violat fiicele, pe atunci minore. A fost emis mandat european de arestare, bărbatul locuind în prezent în Spania.
Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, procurorii au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a unui inculpat pentru săvârşirea a trei infracţiuni de viol și pentru răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei.
Procurorii arată că, în perioada anilor 2008 – 2013, în baza aceleiași rezoluţii infracţionale, în repetate rânduri, prin folosirea de amenințări și constrângeri fizice, acesta le-ar fi determinat pe fiicele sale minore, în vârstă de 6 ani, 9 ani şi 9 ani, la debutul activității infracţionale, să întrețină mai multe raporturi sexuale contrar voinței acestora.
„Faţă de inculpat, s-a dispus în cursul anului 2023 măsura arestării preventive, fiind emis ulterior şi un mandat european de arestare, întrucât inculpat se află pe teritoriul Regatului Spaniei”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰