Bărbat rănit, după ce a căzut pe banda care transporta cărbune, în Cariera Pinoasa. A fost cărat pe o distanţă de un km
Un bărbat a ajuns la spital după ce a căzut pe o bandă transportoare de cărbuni de la Cariera Pinoasa, din Gorj.
- Asia Express continuă cu o nouă etapă Sâmbătă și Duminiă 20:00, Luni și Miercuri de la 20.30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Adevărul din spatele cifrelor de afaceri ale companiilor din România
”La data de 8 noiembrie a.c., poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari au fost sesizaţi prin apelul 112, de către o femeie de 54 de ani, din oraşul Rovinari, despre la faptul că într-o carieră minieră, din satul Pinoasa, ar fi avut loc un accident de muncă. Din cercetările efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că un bărbat de 34 de ani, din comuna Drăguţeşti, în timp ce desfăşura activităţi de supraveghere a unei benzi transportoare de steril, s-ar fi dezechilibrat şi ar fi căzut pe banda transportoare”, a transmis, miercuri, IPJ Gorj.
Conform informaţiilor reporterilor Observator, banda transportoare l-ar fi cărat pe bărbat pe o distanţă de un km. Sursa citată a precizat că bărbatul a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
"A fost adus azi-noapte şi a rămas internat la Chirurgie 2. Starea sa este stabilă, nu s-a intervenit chirurgical pentru că nu a fost nevoie. Are mai multe traumatisme”, au transmis, miercuri, reprezentanţii Spitalului Judeţean Târgu Jiu.
Sursa citată a precizat că pacientul a rămas internat pentru tratament şi supraveghere medicală.
”În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi nerespectarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă”, a mai precizat Poliţia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰