Observator » Evenimente » Bătrân din Giurgiu, dus la spital după ce un incendiu i-a distrus casa. Pompierii au intervenit pentru a împiedica flăcările să distrugă gospodăriile vecine

Bătrân din Giurgiu, dus la spital după ce un incendiu i-a distrus casa. Pompierii au intervenit pentru a împiedica flăcările să distrugă gospodăriile vecine

Pompieri la o intervenţie, imagine ilustrativă Bătrân din Giurgiu, dus la spital după ce un incendiu i-a distrus casa. Pompierii au intervenit pentru a împiedica flăcările să distrugă gospodăriile vecine - Shutterstock
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 09.10.2023, 22:23 | Modificat la 09.10.2023, 22:55

Un bărbat, în vârstă de 74 de ani, din localitatea Frăteşti, a fost transportat la spital luni seară după ce casa i-a luat foc, existând pericolul ca flăcările să se extindă şi la vecini. La fața locului au fost trimise două autospeciale pentru stingerea incendiilor și o ambulanță care l-a preluat pe bătrân, transmite Agerpres.

"ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină în această seară pentru stingerea unui incendiu violent izbucnit la o locuinţă din localitatea Frăteşti. La faţa locului au intervenit pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SAJ. Când au ajuns pompierii, casa ardea generalizat şi exista pericolul ca flăcările să se extindă şi la vecini", se arată într-un comunicat de presă emis de ISU Giurgiu.

Bărbatul, în vârstă de 74 de ani, care se afla în locuinţă s-a speriat la producerea incendiului şi a avut nevoie de îngrijiri de specialitate, fiind preluat de un echipaj de ambulanţă şi transportat la spital. Pompierii au scos dintr-o cameră o butelie care luase foc, evitând astfel producerea unei explozii.

Locuinţa a ars în totalitate, suprafaţa afectată fiind de aproximativ 60 de metri pătraţi. Cel mai probabil incendiul a fost provocat de "fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător", a menţionat ISU. 

Articolul continuă după reclamă