Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Mamă și fiică, răpite în București. O tânără şi fetița ei au fost băgate cu forța într-un BMW, după o urmărire în trafic

Caz incredibil în Capitală. O femeie şi fiica ei au fost răpite de fostul iubit după o urmărire în trafic. Tânăra de 35 de ani se afla împreună cu fetiţa într-o mașină condusă de actualul partener. În momentul în care acesta din urmă a intrat cu maşina într-un stâlp, agresorul a scos-o din autoturism sub ameninţarea cuţitului pe fosta parteneră şi pe fiica pe care o aveau împreună şi le-a forţat să urce într-o altă maşină. Răpirea a fost descoperită după ce bărbatul a condus nebuneşte prin oraş şi a lovit încă cinci vehicule. 

de Redactia Observator

la 07.02.2022 , 13:37

Sâmbătă dimineață, un bărbat a sunat la 112 și a sesizat că mașina lui a fost lovită de un alt autoturism, șoferul acestuia din urmă fugind de la locul accidentului, însoțit de o femeie și o fetiță. Polițiștii bucureșteni au făcut verificări și i-au depistat pe cei trei.

"Femeia și tânăra, o minoră, se aflau într-o vădită stare de temere și erau desculțe”, a anunțat Poliția Capitalei într-un comunicat

De asemenea, bărbatul a devenit foarte agitat, iar când i s-a solicitat să prezinte ce are în buzunare, a predat un briceag. Pentru că era agresiv, individul a fost imobilizat. Polițiștii au stabilit că femeia luată cu forța este fosta iubită a bărbatului, iar minora este fiica celor doi. În plus, oamenii legii au fost anunțați că bărbatul ar fi afirmat că vrea să-l omoare pe actualul partener al fostei concubine. 

Vezi și
Pe acelaşi subiect

Filmul răpirii din București

Polițiștii au stabilit că, sâmbătă dimineața, femeia de 35 de ani, împreună cu actualul iubit și fiica sa, în timp ce se aflau in trafic, au observat ca sunt urmăriți de fostul partener al femeii, iar șoferul, în încercarea de a scăpa, a virat brusc, dar a lovit un stâlp.

"În acel moment, fostul concubin, sub amenințare, cu un cuțit, le-a tras pe cele două din mașină, le-ar fi introdus cu forța în autoturismul său și a plecat în viteză. Pe traseul urmat, bărbatul ar fi lovit cinci mașini parcate, după care și-ar fi abandonat autoturismul care nu mai funcționa, în scurt timp fiind depistat de polițiști", a transmis Poliția Capitalei.

Polițiștii au stabilit că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat, iar la testarea cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0, 53 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, fata, care acuza dureri la nivelul brațului și feței, a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Bărbatul a fost reținut și prezentat magistraților, care au dispus arestarea sa preventivă. 

Redăm mai jos, integral, comunicatul Poliției Capitalei:

"În data de 5 februarie, polițiști din cadrul Secției 24, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, au reținut un bărbat față de care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire și alte violențe, violență în familie, lipsire de libertate în mod ilegal, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În fapt în dimineața de 5 februarie, polițiști din cadrul Secției 24, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu,  au fost anunțați de un bărbat că autoturismul său, parcat în apropiere, a fost lovit de o altă mașină, iar după accident șoferul acesteia a părăsit locul, însoțit de o femeie și o tânără. Polițiștii au efectuat  verificări în zonă și i-au depistat,  pe cei trei. Femeia și tânăra, o minoră, se aflau într-o vădită stare de temere și erau desculțe. La momentul legitimării, bărbatul a devenit foarte agitat, iar când i s-a solicitat să prezinte ce are în buzunare, a predat un briceag.

În timp ce polițiștii se aflau în teren, cu cele trei persoane, tot Secția 24 Poliție a fost sesizată prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că a fost martor la un accident, iar din mașina lovită, șoferul care a provocat evenimentul rutier, a luat cu forța o femeie, pe care a urcat-o în mașina sa.

S-a confirmat faptul că este vorba despre cele trei persoane care erau deja însoțite de polițiști spre sediul subunității. Având în vedere faptul că bărbatul de 43 de ani avea o atitudine agresivă, a fost necesară imobilizarea sa. A fost identificată și femeia, fosta concubină a acestuia, precum și minora, fiica celor doi. În timp ce persoanele se aflau la audieri, polițiștii Secției 24 au fost anunțați, ca la nivelul unui inspectorat județean de poliție există o informație conform căreia, bărbatul ce se afla deja în custodie, ar fi afirmat că dorește să îl omoare pe actualul partener al fostei concubine.

Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că în dimineața de 5 februarie, femeia de 35 de ani, împreună cu actualul concubin și fiica sa, în timp ce se aflau in trafic, au observat ca sunt urmăriți de fostul concubin al femeii, iar șoferul, în încercarea de a scăpa, a virat brusc, dar a lovit un stâlp. În acel moment, fostul concubin, sub amenințare, cu un cuțit, le-a tras pe cele două din mașină, le-ar fi introdus cu forța în autoturismul său și a plecat în viteză. Pe traseul urmat, bărbatul ar fi  lovit cinci mașini parcate, după care și-ar fi abandonat autoturismul care nu mai funcționa, în scurt timp fiind depistat de polițiști. S-a stabilit, de asemenea, că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat, iar la testarea cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0, 53 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost transportat la INML în vederea recoltării de probe biologice. De asemenea, minora, care acuza dureri la nivelul brațului și feței, a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. In timp ce persoanele implicate se aflau în sediul secției de poliție, bunica maternă, prin apel 112 a anunțat că fiica și nepoata sa au fost luate cu forța de fostul concubin. A fost emis și ordin de protecție provizoriu. Împotriva bărbatului, atât bunica maternă, cât și actualul concubin au formulat plângere penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare. Bărbatul a fost reținut și prezentat magistraților, care au dispus arestarea sa preventivă.

Cu privire la  infracțiunile privitoare la regimul rutier, cercetările au fost preluate de Brigada Rutieră, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5. Cercetările sunt continuate de Secția 24 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire și alte violențe, violență în familie, lipsire de libertate în mod ilegal, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Stiţi ce măsuri să luaţi pentru a preveni burnout-ul?
Observator » Evenimente » Mamă și fiică, răpite în București. O tânără şi fetița ei au fost băgate cu forța într-un BMW, după o urmărire în trafic