Antena Meniu Search
x

Şeful Salvamont Arges, despre turista care a dezrădăcinat o tufă de bujor de munte: "E o problemă adâncă de educaţie" (Video)

Unii turişti distrug natura, în loc să o admire, sau să o protejeze. Este şi cazul unei femei, care  a fost fotografiată ţinând în mână o tufă generoasă de bujor de munte, cu tot cu rădăcini.

de Redactia Observator

la 01.07.2020, 22:51

Vezi și
  • Educaţia turiştilor, o problemă.
  • Oamenii smulg tot felul de flori de pe munte

Deşi este o floare extrem de rară, care creşte numai la altitudini de peste 1800 de metri, turiştii avertizaţi să nu culeagă flori sau plante de pe traseu, ignoră aceste avertismente şi iau acasă tot ce pot, crezând că vor putea să le replanteze în ghivece sau în curţile lor.

Nimic mai fals, iar în cazul bujorului de munte, practic, imposibil. Odată dezrădăcinat, sau rupt, bujorul de munte nu mai poate fi replantat. Plata moare, indiferent de metodele de replantare sau recuperare.

De asemenea, bujorul de munte are o rată de creştere extrem de mică. De exemplu, tufa pe care o are în mână turista din fotografie a avut nevoie de aproape 30 de ani să ajungă la mărimea respectivă. Este doar unul dintre motivele pentru care bujorul de munte este o specie protejată în România şi atât de rară la vedere.

Şeful Salvamont Argeş: "E o problemă de educaţie, o problemă adâncă de educaţie"

"Nu a fost amendată, cu siguranţă, cu tot cu postarea noastră, care vine după mai multe zile în care am tot încercat să explicăm turiştilor că nu au voie să facă lucrul ăsta. Sunt foarte mulţi, să ştiţi. Am fost şi ameninţaţi, că vom fi daţi afară, că ne arajează ei, chestii de genul ăsta, româneşti. Ceea ce mă uimeşte, este că, probabil, aceleaşi persoane merg în străinătate şi probabil nu fac aşa. Problema cu bujorul de munte este în perioada asta, când este în floare, avem aceleaşi probleme an de an. E o problemă de educaţie, o problemă adâncă de educaţie, pentru că, în mod normal, când mergi în natură nu trebuie decât să fotografiezi, să miroşi florile, nu să te apuci să rupi braţe de flori, care se usucă până la maşină sau în maşină. Tufa aia pe care o rupsese doamna avea peste 30 de ani. Chiar înainte să mă sunaţi, vorbeam cu un biolog, care mi-a confirmat acest lucru, pentru că ştiu în ce ritm creşte bujorul de munte. Nici măcar nu se mai prinde, după ce a fost scos. Are nevoie de acel climat care există la peste 1800 de metri, acel mediu alpin. Din păcate, noi nu dăm amenzi. Şi chiar dacă sesizăm, până ajung colegii noştri de la jandarmerie, respectivii dispar şi nu sunt prinşi în flagrant", a declarat în exclusivitate pentru Observator, Şeful Serviciului Public Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu.

Acest articol a fost realizat cu informaţii oferite de Cristina Oprea, corespondentul Observator în Dolj.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Evenimente » Şeful Salvamont Arges, despre turista care a dezrădăcinat o tufă de bujor de munte: "E o problemă adâncă de educaţie" (Video)