Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Camioane abandonate, încărcate cu peste 250 de tone de soia modificată genetic, descoperite în Bihor

Şase camioane încărcate cu soia modificată genetic, peste 250 de tone, abandonate de şoferi, au fost descoperite luni în oraşul Valea lui Mihai, de către reprezentanţii Direcţiei Agricole a Judeţului (DAJ) Bihor, pe avizul de însoţire a mărfii fiind menţionat că este soia nemodificată genetic, informează Agerpres.

de Redactia Observator

la 18.10.2021 , 15:26

Camioanele erau încărcate cu soia modificată genetic Camioanele erau încărcate cu soia modificată genetic - Shutterstock - foto ilustrativ

Specialiştii de la Direcţia Agricolă Bihor verifică permanent camioanele cu soia care intră în baza de recepţie, prelevând probe de la fiecare, pentru a identifica mărfurile neconforme şi nelegale, scrie Agerpres.

"Încă nu ştim de unde este adusă. Sută la sută e soia modificată genetic. Azi, am reluat verificările, în localitatea Valea lui Mihai, în baza unei informaţii de săptămâna trecută când nu am reuşit să-i găsim, şi am descoperit în baza de recepţie a societăţii comerciale Agrotex Carei şase camioane care erau parcate, fără şofer, fără să ni se comunice nimic despre conţinut. Am prelevat probe şi analiza lor a identificat că soia este modificată genetic. După care am anunţat Garda Naţională de Mediu, Ministerul Agriculturii, am comunicat datele privind transportatorul - o societate din Iaşi, urmând să verificăm dacă mai sunt şi alte asemenea transporturi de soia modificată genetic. Vreau să subliniez că doar cultivarea de soia modificată genetic este interzisă pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Ea se poate achiziţiona din alte ţări unde s-a produs, dar sub un regim special. Dar nu vii să scrii pe factură că este nemodificată genetic! Asta e mai grav decât să o cultivi şi să nu ştim noi. Ca să o amesteci cu cealaltă. Dacă am fi ştiut, putea să urmeze un traseu special, pentru OMG (organisme modificate genetic, n.r.). Se aduce soia din Brazilia, din întreaga Americă de Sud şi Centrală, dar vine sub un regim special. Ştim ce este şi unde o destinăm", a declarat directorul DAJ Bihor, Nicolae Hodişan.

Directorul a menţionat că are doar avizul de transport al mărfii, iar şoferii au fugit de la faţa locului, abandonând camioanele care unele sunt cu cabină, altele au doar remorca lăsată în curtea bazei de recepţie, fiind două înmatriculate în Satu Mare şi patru în Bucureşti.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Camioane abandonate, încărcate cu peste 250 de tone de soia modificată genetic, descoperite în Bihor