Cascadorul Filimon Iordache, număr unic de dresură ecvestră, la singurul Hipodrom de trap din ţară (Video)
A fost spectacol total în weekend, pe singurul hipodrom de trap din ţară! Acolo, un cunoscut cascador, care a apărut în filme alături de Sergiu Nicolaescu şi Florin Piersic, a oferit un număr unic de dresură ecvestră.
A fost spectacol total în weekend, pe singurul hipodrom de trap din ţară! Acolo, un cunoscut cascador, care a apărut în filme alături de Sergiu Nicolaescu şi Florin Piersic, a oferit un număr unic de dresură ecvestră. Şi le-a povestit reporterilor Observator secvenţele amuzante în care a jucat alături de mari actori.
Sute de curioşi au luat cu asalt singurul Hipodrom de trap din ţară. Iar între o cursă de trap şi una de galop, atenţia publicului s-a îndreptat spre prestaţia lui Filimon Iordache. Un cascador cu prezenţă în peste 100 de filme româneşti şi internaţionale, dar şi câştigător al multor premii la festivaluri de circ din toată lumea.
Chiar dacă în spatele succesului există multă muncă, Filimon Iordache îşi aminteşte cu drag secvenţele trăite alături de Florin Piersic.
Amintiri pe care le păstrează în suflet şi recunoaşte că alături de colegii săi era greu să stea serios la cadru.
Cei mai încântaţi de show-ul său au fost bineînţeles copiii, care deja se gândesc să ia câteva lecţii de echitaţie.
Organizatorii Hipodromul din Ploieşti vor să extindă domeniul show-urilor si a curselor de galop şi vor să organizeze şi plimbări cu ponei şi ogari.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰