Antena Meniu Search
x

Cea mai mare staţiune de schi din ţară ar putea răsări în Munţii Făgăraş

Va cuprinde 150 de kilometri de pârtie, într-un loc fabulos, la Bâlea Lac. Nouă primării din patru judeţe vor fi angrenate în acest proiect de domeniul SF. Ideea nu este nouă, însă Ministerul Turismului speră ca în acest an să-i facă, în sfârşit, loc în bugetul statului.

Vezi și

Noul domeniu schiabil ar trebui să schimbe complet faţa comunelor braşovene Drăguş, Viştea şi Ucea, aflate la poalele Munţilor Făgăraş. Aceste zone nu necesită defrişări masive şi au zăpadă din belşug, 8 luni pe an.

Pe hartie, planul arata fabulos. Noua staţiune montană va lega 150 de kilometri de pârtie. Iar comunele din Brașov se vor transforma în adevărate sate de vacanță. 

Ministerul Turismului ar fi găsit, în sfârșit, sursa de finanțare pentru acest proiect despre care se vorbește inca din anii '60. 

În comuna Drăguș, turismul a luat avânt în ultimii ani, iar proiectul privind domeniul schiabil este mult așteptat. 

Un om de afaceri a investit 120.000 de euro într-o pensiune la poalele munților Făgăraş. Spune că zona are multe de oferit turiştilor şi că doar pârtiile de schi lipsesc. 

În sat, oamenii spera sa se dezvolte turismul, pentru a se intoarce acasa tinerii plecați la muncă în Italia sau Spania. 

Deocamdată, proiectul "200 de zile de zăpadă pe an" se rezumă doar la o asociație formată din trei comune din județul Brașov și alte câteva din județele Argeș și Sibiu.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Evenimente » Cea mai mare staţiune de schi din ţară ar putea răsări în Munţii Făgăraş