Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cinci CUTREMURE s-au produs în România în mai puțin de opt ore! Patru dintre ele, la sub 15 kilometri adâncime

Mai multe cutremure s-au produs în ultimele ore, în România. Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP), este vorba despre cinci seisme cu magnitudini cuprinse între 2 şi 2,5 grade pe scara Richter. Patru dintre ele au fost înregistrate în judeţul Prahova.

de Redactia Observator

la 12.04.2017 , 07:43

Mai multe cutremure s-au produs în ultimele ore, în România. Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP), este vorba despre cinci seisme cu magnitudini cuprinse între 2 şi 2,5 grade pe scara Richter. Patru dintre ele au fost înregistrate în judeţul Prahova.

Primul seism, cu magnitudinea 2,4, s-a produs la ora 14.59, la o adâncime de 13,8 kilometri, iar al doilea seism a avut magnitudinea 2,3 şi s-a produs la ora 15.01, la adâncimea de 15,1 kilometri, ambele cutremure fiind înregistrate în judeţul Prahova. 

Tot în Prahova, marţi seară au avut loc alte două cutremure, la ora 20.38, respectiv 22.45. Acestea au avut magnitudinea 2,2 şi 2 şi s-au produs la adâncimi de 12, respectiv 14,1 kilometri.

Articolul continuă după reclamă

Un al cincilea cutremur s-a înregistrat, marţi seară, la ora 22.20, în judeţul Vrancea. Seismul a avut magnitudinea 2,5 şi s-a produs la adâncimea de 103,8 kilometri.

Cu o zi în urmă, s-a produs un alt cutremur, cu magnitudinea 3,8 grade pe Richter, la o adâncime de 144 de kilometri. Seismul s-a înregistrat la ora 19.18, în judeţul Buzău.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Cinci CUTREMURE s-au produs în România în mai puțin de opt ore! Patru dintre ele, la sub 15 kilometri adâncime