Antena Meniu Search
x

Cine sunt hoții care l-au jefuit pe Charlie Ottley în centrul Timișoarei. Cel mai mic are 10 ani

Au fost prinși hoții care l-au jefuit pe jurnalistul britanic Charlie Ottley în centrul Timișoarei. Este vorba de trei copi, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, potrivit informațiilor furnizate de reporterul Observator Iulia Pop.

de Redactia Observator

la 06.06.2022, 20:38

Cine sunt hoții care l-au jefuit pe Charlie Ottley în centrul Timișoarei. Cel mai mic are 10 ani

Alături de copii, la audieri este și mama lor, o femeie de 26 de ani. Cei trei susțin că echipamentul de filmare a fost aruncat, după ce minorilor li s-a făcut frică. Cei trei, bănuiți că au furat o geantă care aparținea lui Charlie Ottley, au fost prinși de polițiști în centrul Timișoarei.

"În urma investigațiilor efectuate, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Timișoara au reușit identificarea și depistarea, în zona Pieței 700, a trei minori(2 băieți și o fată), cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, care ar fi bănuiți de sustragerea unei drone din Parcul Civic, din Timișoara, ce aparținea unui bărbat. Aceștia au fost conduși la sediul Secției 1 Poliție Urbană Timișoara,în vedere audierii", se arată în comunicatul IPJ Timiș.

A fost tâlhărit în centrul orașului

Reamintim că realizatorul documentarelor „Wild Carpathia” şi „Flavors of Romania”, Charlie Ottley, a fost tâlhărit la Timişoara. Polițiștii Secției 1 Timișoara au fost sesizați luni că în Parcul Civic din Timișoara unui bărbat i-a fost sustrasă o geantă care conținea o dronă.

A fost întocmit un dosar penal pentru furt calificat. Imediat după incident, Charlie Ottley a depus plângere la Poliţie. Charlie Ottley, realizatorul documentarelor „Wild Carpathia” şi „Flavors of Romania”, era la Timişoara pentru a filma un clip de promovare a judeţului.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Evenimente » Cine sunt hoții care l-au jefuit pe Charlie Ottley în centrul Timișoarei. Cel mai mic are 10 ani