Colegii lui Ciprian Sfichi, poliţistul sucevean spintecat cu sabia de un interlop, fac dezvăluiri şocante: "I-au reconstruit craniul! E un fel de Robocop acum"
Vin veşti bune din Suceava, acolo unde poliţistul Dan Ciprian Sfichi, atacat cu sabia de un interlop în timpul unei descinderi la Rădăuţi, a fost externat pentru a sta cu familia.
Vin veşti bune din Suceava, acolo unde poliţistul Dan Ciprian Sfichi, atacat cu sabia de un interlop în timpul unei descinderi la Rădăuţi, a fost externat pentru a sta cu familia.
Dan Ciprian Sfichi, luptătorul de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS), în vârstă de 36 de ani, a ajuns pe mâna medicilor cu capul zdrobit la sfârşitul anului trecut.
Poliţistul nu purta cască la intervenţie, aşa că interlopul Alexandru Huţuleac, cel în casa căruia el şi alţi colegi au descins, l-a lovit puternic cu sabia, dintr-o singură lovitură.
“I-a crăpat capul ca unui pepene!”, spuneau atunci colegii poliţistului.
Pentru Dan Ciprian Sfichi au urmat luni şi luni de recuperare, proceduri medicale care, până la urmă, par să fi dat rezultate.
“Au fost operaţii complicate. Medicii au trebuit să-i taie efectiv partea osoasă, de sus, a craniului pentru a elibera presiunea care era pe creier. Apoi, după ce s-a simţit mai bine, i-au reconstruit craniul. E un fel de Robocop acum”, a declarat, pentru libertatea.ro, unul dintre colegii poliţistului.
Cirpian merge pe picioarele lui acum, aaşa că medicii l-au lăsat să plece, pentru o perioadă, acasă.
“Îi va face bine să stea cu familia, inclusiv din punct de vedere psihic. Locomotor, e foarte bine, se mişcă destul de bine. Dar nu cred că va mai putea face munca de dinainte”, au mai spus colegii poliţistului.
Huţuleac va răspunde pentru fapta sa
Reamintim că, în dimineaşa zilei de 5 decembrie, în timpul unor percheziţii la traficanţi de droguri din Rădăuţi, Alexandru Huţuleac i-a retezat poliţistului cu sabia o porţiune din cutia craniană, provocându-i o traumă cerebrală severă.
Huţuleac s-a numărat printre suspecţii vizaţi de opt percheziţii realizate marţi, 5 decembrie 2017, de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Suceava.
După atacul din 5 decembrie, Huţuleac va răspunde penal pentru infracţiunile de ultraj cu referire la tentativă de omor calificat, constituirea unui grup infracţional organizat, efectuarea de operaţiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, trafic de persoane și loviri sau alte violenţe.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰