Antena Meniu Search
x

Copaci doborâți, mașini distruse și zeci de răniți, după cel mai grav episod de ploaie îngheţată

Unul dintre cele mai violente episoade de ploaie îngheţată din ultimii ani a aruncat în haos Capitala şi 16 judeţe. Copacii au cedat sub greutatea gheţii şi s-au prăbuşit peste liniile de curent ale tramvaielor, dar şi peste maşini. Doar în Bucureşti, peste 100 de autoturisme au fost avariate.

Vezi și

Unul dintre cele mai violente episoade de ploaie îngheţată din ultimii ani a aruncat în haos Capitala şi 16 judeţe. Copacii au cedat sub greutatea gheţii şi s-au prăbuşit peste liniile de curent ale tramvaielor, dar şi peste maşini. Doar în Bucureşti, peste 100 de autoturisme au fost avariate. Şi trotuarele s-au transformat în capcane periculoase. Peste 50 de oameni au avut nevoie de ajutorul medicilor din cauza leziunilor și traumatismelor cauzate de căzăturile pe polei. Tot din cauza vremii severe, Autostrada Bucureşti-Piteşti a fost închisă, dar şi o porţiune din Autostrada Soarelui şi din A3. Probleme sunt şi pe calea ferată şi în aeroporturi iar mii de oameni au rămas în beznă. De altfel, jumătate din ţară este sub cod galben de ninsori, vânt şi polei.

Sub greutatea gheţii, copacii s-au prăbuşit unul după altul, peste maşini, şosea şi cabluri electrice. La marginea Bucureştiului, în Domneşti, tot din cauza stratului de gheaţă, s-a produs un accident în lanţ. O maşină a alunecat şi a lovit un autoturism care, la rândul lui, a intrat în alte două autovehicule. Doi bărbaţi au ajuns la spital, din fericire, fără răni grave.

Ploaia îngheţată a întrerupt alimentarea cu energie electrică a tramvaielor.

Din cauza gheţii, în această dimineaţă, o femeie de 44 de ani a ajuns la spital cu răni la cap după ce a fost lovită de un copac, care s-a prăbuşit. Alţi peste 50 de oameni au avut şi ei nevoie de ajutorul medicilor după ce au căzut.

Pe acelaşi subiect

Pe marginea Bulevardului Mihai Bravu, din Sectorul 3, abia se poate circula pe trotuar. O peliculă întinsă de gheaţă, maşinile transformate şi ele în iceberguri, sunt acoperite de un strat gros de gheaţă.

Drumuri închise în mai multe județe

Din cauza vremii în Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, mai multe drumuri au fost închise. Circulaţia a fost interzisă şi pe Autostrada A3, între București și Centura Capitalei, şi pe Autostrada A2, între Lehliu-Gară și Drajna, județul Călărași. Aceeaşi măsură s-a luat şi pentru Autostrada Bucureşti-Piteşti.

Şi mai multe curse aeriene au fost afectate. Au fost anulări atât la plecări, cât şi la sosiri. Altele avioane au avut întârzieri de până la şase ore.

Zeci de mii de oameni din 10 judeţe au rămas fără curent electric.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Evenimente » Copaci doborâți, mașini distruse și zeci de răniți, după cel mai grav episod de ploaie îngheţată