Video Copil de 11 ani din Suceava, împuşcat în ochi de un adolescent de 17 ani. Cum s-a produs incidentul şocant
Un incident absolut şocant s-a petrecut joi, 1 iunie, în cartierul Iţcani din Suceava. Un copil de doar 11 ani a fost împuşcat în faţă de un adolescent în vârstă de 17 ani cu o armă de tip airsoft.
Potrivit Monitorul de Suceava, mai mulţi copii se jucau cu un pistol de tip airsoft. La un moment dat, adolescentul de 17 ani a luat pistolul şi a tras mai multe focuri în plan vertical. Apoi, a îndreptat pistolul spre copilul de 11 ani şi a tras de aproape, direct în faţa micuţului. Conform sursei citate, adolescentul în vârstă de 17 ani nu locuia în zonă, el fiind în vizită la un prieten.
Copilul de 11 ani a fost preluat imediat de o ambulanţă şi dus la Spitalul Judeţean Suceava. Pentru că plaga era una foarte gravă, medicii suceveni au decis ca micuţul să fie transferat. O altă ambulanţă l-a preluat şi l-a dus la Spitalul "Sf. Spiridon" din Iaşi.
Aceste arme de tip airsoft sunt considerate a fi replici ale celor reale astfel încât nu sunt încadrate în regimul armelor şi muniţiilor şi nu sunt supuse regimului de autorizare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰