Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un copil de 11 ani din Gorj, părăsit de mamă şi orfan de tată, a rămas fără casă

La 11 ani, părăsit de mamă şi orfan de tată, crescut de bunica sa şi rămas de curând fără un acoperiş deasupra capului, băiatul continuă să lupte. Casa în care locuia a fost mistuită de flăcări.

de Redactia Observator

la 16.07.2019 , 11:11

La 11 ani, părăsit de mamă şi orfan de tată, crescut de bunica sa şi rămas de curând fără un acoperiş deasupra capului, băiatul continuă să lupte. Casa în care locuia a fost mistuită de flăcări. Acum, el vrea să devină pompier, pentru a-i ajuta pe alţii să nu păţească la fel. Până atunci, oamenii şi autorităţile locale au sărit în ajutor pentru a ridica o nouă casă pentru cei doi.

Abel are doar 11 ani şi până acum, viaţa nu a fost prea prietenoasă cu el. A fost părăsit de mamă când avea un an. A rămas în grija tatălui, dar în urmă cu doi ani, bărbatul a fost omorât în bătaie la Piteşti, acolo unde plecase să muncească. Rămas doar cu bunica, băiatul a pierdut în urmă cu o săptămână tot ce avea. Un incendiu puternic le-a distrus casa.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Vezi și

Abel e un luptător şi crede în visul său. Este premiant la şcoală şi speră ca într-o zi să depăşească toate greutăţile. Cazul său a impresionat întreaga comunitate din Jupâneşti.

Oamenii şi autorităţile locale au pus mână de la mână şi vor acum să construiască o nouă casă pentru băiat şi pentru bunica lui. E nevoie însă de bani mulţi.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Edilul vrea ca până la iarnă, cei doi să aibă din nou un cămin. Cei care vor să ajute, o pot face prin donarea de materiale de construcţie şi mobilă, pe care le pot duce la sediul primăriei din Jupâneşti, judeţul Gorj.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii

Întrebarea zilei
Bitcoin a ajuns la un nou maxim istoric. Aţi investi în monede virtuale?
Observator » Evenimente » Un copil de 11 ani din Gorj, părăsit de mamă şi orfan de tată, a rămas fără casă