Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Coşmarul unei familii din Cluj: casa de vis a luat-o la vale. "Dormim cu frica să nu te trezim sub dărâmături". Dezvoltatorul a încercat să le "cumpere" tăcerea

Doi tineri din Arad şi-au văzut visul îndeplinit când şi-au cumpărat o casă nouă în Apahida, judeţul Cluj. După doar câteva luni, totul s-a transformat în coşmar. Terenul pe care se află imobilul a început s-o ia la vale. Acum, proprietarii se plâng că nu pot ajunge la o înțelegere cu dezvoltatorul de la care au cumpărat casa

de Redactia Observator

la 27.01.2022 , 08:20

Zona Dezmir, din comuna Apahida, s-a dezvoltat enorm în ultimii ani. Preţurile apartamentelor şi caselor sunt mai mici decât în oraş, iar mulţi tineri preferă să-şi cumpere locuinţe acolo, chiar daca distanţa până în Cluj-Napoca este de 13 kilometri. Şi familia Gorgan şi-a cumpărat o casă acolo, în 2020, însă la câteva luni distanță... a început coşmarul: casa a început s-o ia la vale.

"Totul a fost bine, totul a fost perfect. Viciile au fost bine ascunse. Ce vedeţi aici este o alunecare care nu se opreşte la mine, continuă pe toată strada. Cam de trei ori pe zi vin şi verific ţeava de gaz. În trecut s-a rupt de trei ori", a declarat Adrian Gorgan - proprietar locuinţă.

Dezvoltatorul imobiliar nu a vrut să comenteze situaţia

Vezi și

Acum, familia se teme să mai locuiască acolo. "Noi dormim cu frică în fiecare seară să nu ne trezim sub dărâmături. Facem tot posibilul să ne mutăm cât mai repede şi sperăm la o rezoluţie cât mai rapidă", a declarat Adrian Gorgan - proprietar locuinţă. "Am plecat din Arad unde era casa noastră. Am venit aici să facem un cămin pentru copilul nostru. Noi ne-am îndeplinit toate îndatoririle, am plătit pentru asta, şi nu am primit ceea ce am plătit", spune şi Anişoara, soţia lui Adrian.

Familia Gorgan a luat legatura cu dezvoltatorul, dar acesta nu le-a oferit o soluţie viabilă. "Prima opţiune a fost să ne dea 30.000 de euro să semnăm o hârtie conform căreia să nu mai avem pretenţii de la dânsul. A doua opţine a fost să ne dea altă casă în altă parte. Sub nici o formă nu am ajuns la un numitor comun. Nu a putut să ne prezinte nici măcar un plan de situaţie pentru casa respectivă", a declarat Adrian Gorgan - proprietar locuinţă. Contactat, dezvoltatorul imobiliar nu a vrut să comenteze situaţia. Acum, cei doi tineri fac mari eforturi să-şi găsească o nouă locuinţă în care să-şi crească în siguranţă copilul.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Evenimente » Coşmarul unei familii din Cluj: casa de vis a luat-o la vale. "Dormim cu frica să nu te trezim sub dărâmături". Dezvoltatorul a încercat să le "cumpere" tăcerea