Cristian Pomohaci, cercetat pentru afaceri imobiliare. Ar fi obţinut peste 150 de mii de euro din închirierea proprietăţilor din Cluj-Napoca
Bogăţia i-a adus lui Cristian Pomohaci un nou dosar penal. Fostul preot şi cântăreţ este acuzat de evaziune fiscală. Procurorii spun că nu a declarat peste 150 de mii de euro.
Bogăţia i-a adus lui Cristian Pomohaci un nou dosar penal. Fostul preot şi cântăreţ este acuzat de evaziune fiscală. Procurorii spun că nu a declarat peste 150 de mii de euro, bani pe care i-ar fi obţinut din închirierea numeroaselor proprietăţi pe care le are în Cluj-Napoca. Audiat la Parchetul General, Pomohaci a refuzat să comenteze acuzaţiile.
Asaltat de întrebările jurnaliştilor, fostul preot a refuzat să facă orice fel de comentariu. Însă, procurorii spun că în ultimii şase ani ar fi închiriat 11 apartamente fără să declare la Fisc sumele reale pe care le obţinea.
În total, ar fi vorba de peste 150 de mii de euro. Statul ar fi fost prejudiciat cu peste 136 de mii de lei.
Doar în Cluj Napoca, una dintre cele mai rentabile pieţe imobiliare din ţară, Cristian Pomohaci ar avea 12 proprietăţi. Într-un singur bloc, aflat la câţiva metri de Primărie, ar deţine patru apartamente.
Tudor Marc, consilier imobiliar: "Preturile incep la 1500 de euro pe metrul patrat."
Fostul preot ar mai avea alte patru apartamente într-un bloc din apropierea Grădinii Botanice şi alte trei situate în zone numai bune de închiriat, precum parcul Central sau Catedrala Ortodoxă.
Cristian Pomohaci a slujit în Moşuni, un sat din judeţul Mureş cu nici 300 de locuitori. Aici, ar mai avea o vilă pe care i-ar fi dăruit-o unuia dintre fiii lui adoptivi.
Dosarul de evaziune fiscală este al doileea deschis pe numele fostului părinte. Primul a izbucnit de la o înregistrare în care fostul preot îi propunea unui tânăr de 17 ani să întreţină relaţii sexuale cu el contra unor sume de bani.
În urma acestui scandal, Cristian Pomohaci a fost caterisit şi nu mai poate sluji în biserică. Dosarul deschis la Parchetul General este încă în faza de cercetare penală.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰