Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cristian Ţopescu a murit. Mărturisiri emoţionante la primul interviu luat de fiica sa: 'Când pui pasiune, lucrurile ies bine'

Cel mai cunoscut comentator sportiv al României, Cristian Ţopescu s-a stins în urmă cu doar câteva ore la Spitalul Elias din Bucureşti. Exact în urmă cu o săptămână a fost internat la terapie intensivă, în stare gravă.

de Redactia Observator

la 15.05.2018 , 20:09

Cel mai cunoscut comentator sportiv al României, Cristian Ţopescu s-a stins în urmă cu doar câteva ore la Spitalul Elias din Bucureşti. Exact în urmă cu o săptămână a fost internat la terapie intensivă, în stare gravă. Suferea de diabet şi alte afecţiuni cronice, iar medicii au făcut tot ce le-a stat în putere ca să-l ţină în viaţă. Alături i-a stat, până în ultima clipa, familia. Cristian Ţopescu a lasat publicului momente memorabile, comentarii inegalabile în timpul celor peste cinci mii de transmisiuni live. Dumnezeu sa-l odihneasca!

A fost vocea generaţiei de aur. Milioane de români ascultau cu sufletul la gură transmisiunile sale. Vocea lui a însoţit mereu performanţa. Este glasul care a transformat în legendă zecele Nadiei Comăneci la Montreal. 

CRISTIAN ŢOPESCU, comentator sportiv:

Vezi și

Am comentat cu pasiune şi atunci când pui pasiune în tot ceea ce faci, lucrurile ies bine. Pasiunea am completat-o cu temeinică documentare.

NADIA COMĂNECI, gimnasta: 

Momentul Montreal a fost momentul frumos al primului 10 şi nu ar fi avut culoare acest moment fără vocea lui Cristian Ţopescu. 

Au fost cincii mii de transmisiuni la radio şi tv. Nu s-a lăsat nici măcar atunci când comuniştii l-au interzis. A fost suspendat mai mulţi ani de la televizor pentru comentarii nepotrivite. 

Vestea că s-a stins a adus un mare gol în sufletele românilor.

OVIDIU IOANIŢOAIA, jurnalist sportiv:

A fost cel mai mare crainic, cel mai mare comentator de sport pe care l-am avut vreodată şi mi-e greu să cred că-l va mai egala cineva vreodată.

În urmă cu o săptămână, a fost internat de urgenţă la Spitalul Elias. Suferea de mai multe afecțiuni cronice, printre care și diabet. Azi, jurnalistul a suferit un stop cardiorespirator. Nu a mai putut fi readus la viaţă. 

DUMITRU GRAUR, comentator sportiv:

Se vedea o stare destul de accentuată de îmbătrânire, o stare de suferinţă.

Cristian Ţopescu a murit la 81 de ani. Jumătate din viaţă a dedicat-o sportului românesc.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Cristian Ţopescu a murit. Mărturisiri emoţionante la primul interviu luat de fiica sa: 'Când pui pasiune, lucrurile ies bine'