Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Cu coada unei securi a lovit-o peste mâini şi picioare”. Bărbat din Iaşi, arestat după ce şi-a agresat soţia şi a încălcat ordinul de protecţie

Un bărbat din judeţul Iaşi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce şi-a agresat soţia de mai multe ori, inclusiv cu securea, iar apoi a încălcat ordinul de protecţie, care îi interzicea să se apropie la mai puţin de 100 de metri de femei.

de Redactia Observator

la 07.02.2022 , 11:15

Bărbat arestat Bărbat din Iaşi, arestat după ce şi-a agresat soţia şi a încălcat ordinul de protecţie - Profimedia

Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni a transmis, luni, printr-un comunicat de presă, că procurorii au propus arestarea preventivă a unui bărbat, pentru comiterea infracţiunilor de violenţă in familie, ameninţare şi încălcarea ordinului de protecţie.  

Femeia, supusă unor violenţe de nedescris de propriul soţ

Anchetatorii au stabilit că, în zilele de 16 decembrie şi 18 decembrie, bărbatul şi-a agresat soţia, “în sensul că a lovit-o cu palmele şi cu pumnii la nivelul feţei şi a corpului, cauzându-i leziuni ce nu au necesitat îngrijiri medicale de specialitate, iar cu coada unei securi a lovit-o peste mâini şi picioare”. ”De asemenea, inculpatul a încercat să o lege pe vătămată cu o funie de mâini şi picioare şi a ameninţat-o cu acte de violenţă, provocându-i acesteia o stare de temere profundă”, au transmis procurorii, potrivit news.ro

Articolul continuă după reclamă

De asemenea, la data de 30 ianuarie, el şi-a lovit soţia cu palmele în zona feţei şi cu picioarele în zona coapsei. Bărbatul a încălcat ordinul de protecţie, care fusese emis la data de 22 decembrie, în perioada 28 ianuarie – 1 februarie şi în zilele de 2 şi 3 februarie, a revenit la domiciliul comun cu soţia sa şi a provocat scandal, deşi era obligat să păstreze o distanţă de 100 de metri faţă de femeie.  

El a fost prezentat Judecătoriei Răducăneni care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » "Cu coada unei securi a lovit-o peste mâini şi picioare”. Bărbat din Iaşi, arestat după ce şi-a agresat soţia şi a încălcat ordinul de protecţie