Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cum va fi vremea de Paşte! ANM revine cu un anunţ surpriză pentru ziua de duminică şi cu prognoza meteo până în 15 aprilie

ANM revine cu un anunţ de ultimă oră despre cum va fi vremea de Paşte, inclusiv în noaptea de Înviere. În plus, a emis prognoza pe două săptămâni.

de Redactia Observator

la 05.04.2018 , 15:47

Cum va fi vremea de Paşte! ANM revine cu un anunţ surpriză pentru ziua de duminică şi cu prognoza meteo până în 15 aprilie

ANM revine cu un anunţ de ultimă oră despre cum va fi vremea de Paşte, inclusiv în noaptea de Înviere. În plus, a emis prognoza pe două săptămâni, până în 15 aprilie.

Astfel, potrivit meteoroloului de serviciu Alina Şerban, temperaturile maxime urmează să ajungă, duminică, de Paşte, la 23 - 24 de grade Celsius, mai scăzute în zona litoralului, unde maximele nu vor depăşi 14 grade Celsius. 

Noaptea de Înviere va avea un cer variabil în toate regiunile ţării, iar temperaturile vor oscila, în medie, între 2 şi 8 grade Celsius. Cele mai scăzute valori se vor înregistra în estul Transilvaniei, în partea de sud a teritoriului, cu valori între 4 şi 8 grade.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit ANM, în prima şi în a doua zi de Paşte, vremea va fi în general frumoasă, iar cerul va fi variabil în majoritatea regiunilor. 

În zona litoralului, temperaturile diurne vor fi mai scăzute decât în restul ţării, cu medii cuprinse între 12 şi 14 grade, în timp ce vântul va prezenta unele intensificări.

Cum va fi vremea de Paşte în Bucureşti

În Capitală, meteorologii prognozează, în general, o vreme frumoasă în următoarele zile, iar pe parcursul zilei de vineri, 6 aprilie, vor mai apărea ploi sporadice, după care va persista vântul.

Temperaturile maxime se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, respectiv între 17 şi 19 grade, iar sâmbătă şi duminică vor fi peste 20 de grade Celsius.

Vremea 2 - 15 aprilie 2018 în Banat

În Banat, valorile termice diurne vor fi în creştere până în data de 4 aprilie, când media lor va atinge 22 de grade, iar vremea va deveni mai caldă decât în mod normal la această dată. În următoarele două zile se va resimţi o scădere a temperaturilor cu 5 - 6 grade, apoi, până în jurul datei de 9 aprilie, procesul de încălzire se va relua, iar media maximelor va urca până în jurul a 21 de grade. Între 10 şi 15 aprilie nu vor mai fi variaţii termice semnificative şi maximele se vor situa, în medie, între 18 şi 20 de grade.

Temperaturile minime vor scădea în dimineaţa zilei de 3 aprilie până la o medie de două grade, apoi vor creşte şi vor ajunge să atingă, în 5 şi în 6 aprilie, 8 grade. Între 7 şi 15 aprilie media minimelor termice se va situa în jurul valorii de 6 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor pe arii mai extinse, dar în general slabe cantitativ, va fi în zilele de 5 şi de 6 aprilie, precum şi după data de 12 aprilie. În restul intervalului, doar izolat, vor fi posibile ploi de scurtă durată.

Vremea 2 - 15 aprilie 2018 în Crişana 

În Crişana, pe parcursul primelor zile de prognoză vremea se va încălzi semnificativ, astfel că, în data de 4 aprilie, media temperaturilor maxime va ajunge la 22 de grade. Vor urma două zile de răcire, iar până la începutul celei de-a doua săptămâni se va încălzi din nou, iar maximele pe întreaga regiune se vor situa, în medie, în jurul valorii de 21 de grade. Din 10 şi până în 15 aprilie media maximelor termice va avea valori, în general, între 17 şi 19 grade şi va caracteriza o vreme normală pentru această perioadă.

După o scădere cu 2 - 3 grade, în prima dimineaţă a intervalului de prognoză, temperaturile minime vor fi în creştere până în dimineaţa zilei de 6 aprilie, când media lor va ajunge la 8 - 9 grade. După această dată nu vor mai fi variaţii notabile, iar temperaturile minime se vor situa, în medie, între 5 şi 7 grade. Va ploua pe arii extinse şi în general slab cantitativ în zilele de 5 şi 6 aprilie, după data de 12 aprilie şi posibil, izolat, în restul intervalului de prognoză. 

Vremea 2 - 15 aprilie 2018 în Transilvania

În Transilvania, media valorilor termice diurne va creşte accentuat, de la 8 grade în prima zi de prognoză, până la 21 de grade în zilele de 4 şi de 5 aprilie. După această dată, maximele termice vor avea uşoare variaţii, iar media lor se va situa, în general, între 17 şi 19 grade. Cea mai rece dimineaţă va fi cea de 3 aprilie, când media temperaturilor minime va coborî sub pragul de îngheţ şi va atinge -2 grade. Cea mai caldă dimineaţă va fi în 6 aprilie când, în medie, temperaturile nocturne vor ajunge la 6 grade. După data de 7 aprilie şi până la finalul intervalului de prognoză, minimele termice se vor situa în medie, în general, între două şi 4 grade. Local, vor fi ploi de scurtă durată, în general slabe cantitativ, cu o probabilitate mai mare în zilele de 2, 5 şi 6 aprilie, precum şi după data de 12 aprilie. 

Vremea 2 - 15 aprilie 2018 în Maramureş

În Maramureş, în intervalul 2 - 5 aprilie, vremea se va încălzi, iar această încălzire se va resimţi la început doar pe parcursul zilei. Media temperaturilor diurne va ajunge să se situeze în jurul valorii de 20 de grade. În ziua de 6 aprilie temperaturile vor scădea cu aproximativ patru grade şi până în data de 9 aprilie valorile termice diurne vor creşte din nou şi media lor va atinge 19 grade. Ulterior, media maximelor termice se va menţine apropiată de 16 - 17 grade.

Variaţii mai mari ale temperaturilor minime vor fi tot în prima săptămână de prognoză. Cel mai răcoare va fi în dimineaţa de 3 aprilie, când media minimelor termice va coborî uşor sub pragul de îngheţ, iar cel mai cald în 6 aprilie. Atunci minimele termice vor urca până la o medie de 7 grade. În cea de-a doua săptămână nu vor mai fi variaţii termice atât de mari, iar media minimelor va fi apropiată de 4 - 5 grade. 

Vremea 2 - 15 aprilie 2018 în Moldova

În Moldova, la începutul primei săptămâni, temperatura aerului va creşte treptat, de la valori termice diurne de 11 grade, în prima zi, până la 20 - 21 de grade în zilele de 4 şi 5 aprilie, când vremea va deveni cală pentru această perioadă. Până spre sfârşitul intervalului de prognoză maximele diurne se vor situa, în medie, între 15 şi 18 grade, valori de temperatura apropiate de normele perioadei.

Temperaturile minime se vor situa, în general, între 3 şi 5 grade, cu cele mai coborâte valori, de până la un grad Celsius în prima noapte. Trecător şi pe arii relativ restrânse vor fi ploi, în general, slabe cantitativ, în 2 aprilie, în jurul datei de 6 aprilie şi după data de 12 aprilie. 

Vremea 2 - 15 aprilie 2018 în Dobrogea

În Dobrogea, pe tot parcursul intervalului de prognoză, variaţiile termice vor fi nesemnificative. Temperaturile maxime se vor situa, în medie, în jurul valorii de 14 grade, caracterizând o vreme normală pentru prima decadă a lunii aprilie.

Regimul termic nocturn va urma aproximativ aceeaşi tendinţă, media temperaturilor nocturne va fi în jur de 7 grade, doar în noaptea de 2 spre 3 aprilie va fi mai coborâtă, spre 3 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în ziua de 2 aprilie şi după data de 12 aprilie, dar acestea vor fi pe arii restrânse şi slabe cantitativ.

Vremea 2 - 15 aprilie 2018 în Muntenia

În Muntenia, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei la începutul intervalului, când se va înregistra o medie de 15 grade a temperaturilor maxime. Apoi se va încălzi treptat, astfel încât, în zilele de 4 şi 5 aprilie, va deveni caldă pentru prima decadă a lunii aprilie, cu o medie regională a valorilor diurne de aproximativ 21 de grade.

În rest vor fi uşoare variaţii termice de la o zi la alta, iar media regională se va situa între 17 şi 19 grade. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă, în general, între 3 şi 6 grade, cu cele mai coborâte valori în prima noapte, când se va situa în jurul a un grad. Probabilitatea de apariţie a ploilor, pe arii restrânse şi slabe cantitativ, va fi mai ridicată în intervalul 5-7 aprilie şi, din nou, între 11 şi 15 aprilie. 

Vremea 2 - 15 aprilie 2018 în Oltenia

În Oltenia, vremea va fi uşor mai rece decât în mod normal la această dată la începutul intervalului, apoi se va încălzi treptat, astfel încât media temperaturilor maxime va creşte de la 14 grade la 20 - 21 de grade, în zilele de 4 şi 5 aprilie. În restul zilelor vor fi uşoare fluctuaţii termice, iar media regională se va situa între 17 şi 19 grade.

Temperaturile minime vor fi cuprinse, în medie, între 5 şi 7 grade, cu cele mai coborâte valori în prima noapte, când media nocturnă se va situa în jurul valorii de două grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în intervalul 10 - 15 aprilie, dar şi între 5 şi 7 aprilie, când va ploua pe arii mai extinse şi în general slab cantitativ. 

Vremea 2 - 15 aprilie 2018 la munte

La munte, vremea va fi rece în prima zi a intervalului de prognoză, când maximele diurne se vor situa în jurul unei valori medii de zero grade. Ulterior, va avea loc un proces de încălzire, astfel încât până spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni media maximelor va fi cuprinsă între 8 şi 11 grade, cu cele mai ridicate valori în zilele de 4 şi 5 aprilie, când se vor înregistra, în medie, 12 grade. Regimul termic nocturn va fi caracterizat de valori negative în prima noapte, în medie între -6 şi -5 grade, după care vor fi preponderent pozitive, mai ales între 4 şi 6 aprilie.

Vor fi precipitaţii, în general slabe cantitativ, în prima zi a intervalului, între 5 şi 7 aprilie şi, din nou, în intervalul 10 - 15 aprilie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Cum va fi vremea de Paşte! ANM revine cu un anunţ surpriză pentru ziua de duminică şi cu prognoza meteo până în 15 aprilie