Observator » Evenimente » Dacii şi romanii au luat cu asalt localitatea Cucuteni din Iaşi

Dacii şi romanii au luat cu asalt localitatea Cucuteni din Iaşi

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 11.08.2019, 08:10 | Modificat la 11.08.2019, 11:03

Scene de luptă pe un câmp din judeţul Iaşi. Vreme de câteva zile, geto-dacii au pus stăpânire pe comuna Cucuteni. Vorbim despre un festival cu regi, gladiatori şi războaie ca pe vremuri. Călătoria în timp a fost pe placul a sute de oameni, care au avut parte nu doar de momente de relaxare, ci şi de fragmente interesante de istorie.

Îmbrăcaţi exact ca acum 2000 de ani, cu torţe în mâini, geto-dacii se reîntorc în judeţul Iaşi. Este o reconstituire a vremurilor de mult apuse. Defilarea se încheie în Cucuteni, o aşezare de o însemnătate deosebită. Iar luptele de odinioară îi cuceresc pe spectatori.

Este bătălia dusă de regele dac, Duras, împotriva romanilor. O lecţie impresionată de istorie pentru cei mici şi nu numai.

Articolul continuă după reclamă

După eroii care şi-au etalat armele, meşteşugarii au arătat cum se făceau, odinioară, obiectele necesare pe lângă casă. Iar nimfele s-au prins în dans şi parcă au plutit.

Călătoria în timp s-a încheiat cu un foc de tabără şi cu amintiri de neuitat.