Dan Ciprian Sfichi, poliţistul aproape decapitat cu sabia de interlopul Huţuleac a revenit acasă, după o lungă suferinţă
Polițistul de la Serviciul de Acțiuni Speciale, Dan Ciprian Sfichi, aproape decapitat cu sabia în luna decembrie a anului trecut, în timpul percheziției efectuate la locuința lui Alexandru Huțuleac, s-a întors pentru prima dată acasă, după jumătate de an de spitalizare.
Polițistul de la Serviciul de Acțiuni Speciale, Dan Ciprian Sfichi, aproape decapitat cu sabia în luna decembrie a anului trecut, în timpul percheziției efectuate la locuința lui Alexandru Huțuleac, s-a întors pentru prima dată acasă, după jumătate de an de spitalizare.
Polițistul în vârstă de 35 de ani și-a revenit aproape miraculos, după ce în primele zile medicii erau foarte rezervați în privința evoluției stării sale de sănătate.
Dan Ciprian Sfichi se va întoarce la spital, pentru că mai are de făcut recuperare, însă important este că starea lui este bună. Polițistul a fost vizitat acasă de colegul Bogdan Bănică, liderul de la Suceava al Sindicatului Național al Polițiștilor din România „DECUS”. Acesta a postat pe o rețea de socializare un mesaj emoționant:
„Intrând pe poarta mare în curtea îngrijită, l-am văzut. Era cu spatele, sprijinit într-o cârjă metalică. Am intuit că e el, după statură, chiar dacă ultimele luni și-au pus amprenta vizibil asupra sa. Când s-a întors cu privirea spre mine, vă mărturisesc, am rămas fără cuvinte. La propriu. Cip,...atât am putut pronunța deslușit...Am vrut să îl ajut să urce treptele. A refuzat categoric: "Mă descurc, sunt băiat mare!" Și s-a descurcat! Le-a urcat singurel, fără sprijin. .... La plecare m-a strigat, din spatele porții: "Scrie tu că le mulțumesc din suflet, tuturor! Te rog, nu uita!". Asta și fac, RESPECT vouă, cunoscuți sau străini ce ați fost lângă el. Ciprian vă iubește. Și Dumnezeu îl iubește pe Ciprian, redându-i viața!Și noi te iubim, Ciprian!"
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰