Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Guvernul anunță ce se schimbă după 15 iunie. Noi reguli pentru evenimentele private, când se impune izolarea la revenirea în țară

Şeful Cancelariei premierului Ionel Dancă a anunțat noi măsuri de relaxare valabile de la 15 iunie, cu privire la călătorii, evenimentele private, reluarea activităţii mall-urilor.

de Ana Maria Ghiarasim

la 12.06.2020 , 11:01

Guvernul anunță ce se schimbă după 15 iunie Guvernul anunță ce se schimbă după 15 iunie - Mediafax Foto / Eduard Vinatoru via Hepta
  • Mall-urile și spațiile comerciale se redeschid, însă parțial.
  • Evenimentele private în spaţii închise se pot organiza cu participarea unui număr maxim de 20 persoane.

Potrivit noilor reglementări, vor fi exceptate de la măsura de carantinare/izolare persoanele sosite din ţările stabilite pe baza analizei efectuate de Institutul Naţional de Sănătate Publică, aprobate prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

”Așa cum premierul Ludovic Orban a anunțat de mai multe ori, în funcție de evoluția epidemiologică, treptat vor fi ridicate o parte dintre restricțiile impuse. (...) A fost introdusă posibilitatea exceptării de la măsura izolării sau carantinării a persoanelor care se întorc din țările exceptate de la această masură. Vorbim despre țări care, în baza unor criterii de evaluare recomandate de OMS și de oficiile europene în acest sens, Institutul Naţional de Sănătate Publică va face o evaluare cu privire la riscurile de răspândire a infecțiilor covid si in funcție de rezultatul acestor evaluări, o parte dintre țările care au un coeficient mai mic de 5 cazuri noi în medie in ultimele 14 zile la un milion de locuitori vor putea fi exceptate de la obligativitarea insitutiorii masurii de carantină sau izolare la domiciliu pentru persoanele care vin din aceste țări”, a spus Ionel Dancă. 

Astfel, persoanele care au stat mai mult de 14 zile, cumulativ, într-una din aceste țări exceptate, vor fi la rândul lor exceptate de la măsura carantinării la domiciliu.

Articolul continuă după reclamă

De asemenea, vor fi reluate zborurile spre și dinspre aceste țări, în măsura în care aceste zone nu mai prezintă un risc de răspândire a infecțiilor cu coronavirus.

Activitățile recreative vor putea fi efectuate într-un grup de cel mult șase persoane, față de trei, așa cum era prevăzut anterior.

Evenimentele private în spaţii închise se pot organiza cu participarea unui număr maxim de 20 persoane. Evenimentele private în spaţii deschise se pot organiza cu participarea unui număr maxim de 50 persoane.

Se reiau activităţile în mall-uri, cu excepţia restaurantelor, cafenelelor, sălilor de joc sau cinematografelor.

Vor fi reluate activitățile de administrare a ștrandurilor și piscinelor exterioare.

Începând cu 15 iunie, părinții vor avea posibilitatea să ducă copiii la creșe, grădinițe și afterschool-uri, indiferent dacă sunt private sau de stat.

”În funcție de evoluția situației epidemiologice, Guvernul va analiza și alte măsuri de relaxare pe perioada stării de alertă, într-un proces gradual de ridicare a restricțiilor care să permită românilor revenirea la normalitate, însă, cu un apel pentru toți la prudență și responsabilitate”, a mai spus Ionel Dancă.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Guvernul anunță ce se schimbă după 15 iunie. Noi reguli pentru evenimentele private, când se impune izolarea la revenirea în țară