Decizia lui Igor Dodon de a-i retrage cetăţenia moldovenească lui Băsescu, CONTESTATĂ la Curtea Constituţională
Decizia preşedintelui moldovean Igor Dodon de a-i retrage cetăţenia lui Traian Băsescu, survenită la începutul acestei săptămâni, a fost contestată la Curtea Constituţională din Republica Moldova de către un deputat liberal-democrat.
Decizia preşedintelui moldovean Igor Dodon de a-i retrage cetăţenia lui Traian Băsescu, survenită la începutul acestei săptămâni, a fost contestată la Curtea Constituţională din Republica Moldova de către un deputat liberal-democrat.
Potrivit Deschide.md, Grigore Cobzac susţine că sesizarea a fost determinată „de ferma convingere că Traian Băsescu este un bun şi sincer prieten al Republicii Moldova, mai nou şi cetăţean al ei”.
Cobzac a amintit şi de faptul că locuitorii raionului Hînceşti, pe care îl reprezintă în Parlament, „apreciază faptul implicării personale a domnului Băsescu în lichidarea consecinţelor inundaţiilor din anul 2010, în zona râului Prut, a localităţilor Nemţeni, Obileni, Cotul-Morii şi Sărăteni”.
„Este datoria noastră acum să-i acordăm sprijin moral preşedintelui şi cetăţeanului Băsescu. Sesizarea se bazează în mare parte pe jurisprudenţa anterioară a Curţii Constituţionale, care s-a expus în 2002 că retragerea cetăţeniei din considerente politice este una arbitrară, dar şi pe prevederile actelor internaţionale la care Republica Moldova este parte. Decretul încalcă şi alte prevederi constituţionale, dat fiind faptul că ‘ascunderea faptelor esenţiale’ nu a avut loc, iar învinuirea publică în comiterea respectivelor fapte fără hotărâre judecătorească încalcă prezumţia nevinovăţiei”, a afirmat alesul într-un comuncat.
Preşedintele Republicii Moldova Igor Dodon a semnat marţi decretul prin care i-a retras cetăţenia moldovenească lui Traian Băsescu. Dodon a făcut anunţul pe pagina sa de Facebook, precizând că marţi a avut loc şedinţa Comisiei pentru problemele cetăţeniei şi acordării de azil politic de pe lângă preşedintele Republicii Moldova, în care au fost examinate detaliat condiţiiile legale de acordare a cetăţeniei lui Traian Băsescu.
Fostul preşedinte român a reacţionat spunând că decizia lui Igor Dodon este una politică şi a precizat că urmează să se consulte cu avocaţii săi, pentru a decide ce va face în continuare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰