Delta a fost luată cu asalt de bărcile cu vâsle
Sunt îndrăgostiţi de Deltă, dar şi de vâslit. Iar astăzi au venit să arate cât de bine se descurcă într-o competiţie pe apă. Festivalul Rowmania a adunat la Tulcea zeci de participanţi. S-au înarmat cu vâsle şi nu s-au lăsat până când nu au ajuns la linia de sosire.

Prima probă le-a aparţinut pescarilor. Pe un traseu în amonte şi aval, cele mai bune echipe s-au întrecut pentru primul loc. "În acest moment mai avem aprox un kilometru până la linia de finish. Detaşat conduce echipa Sulinei. Vom vedea dacă băieţii îşi vor păstra acest avans până la final." Şi au câştigat. Pleacă acasă cu trei mii de euro.
Iar dacă unii au venit hotărâţi să câştige, alţii au vrut doar să se distreze. Nu au ajuns la linia de finish, dar au reuşit să găsească măcar pontonul.
Şi presa a intrat la apă. S-a îmbarcat în "bicicleta apelor" şi a avut şi competitori pe măsură.
Şi parcă şi vâslitul a fost mai uşor, atunci când concurenţii au avut parte de susţinerea unora dintre cei mai mari sportivi pe care i-a avut vreodată România. Toma Simionov, Vasile Dîba și Ivan Patzaichin!
Asta îşi propune şi festivalul internaţional al bărcilor cu vâsle care, anul acesta, a ajuns deja la cea de-a 7-a ediţie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰