Detalii tulburătoare despre Titanic într-o scrisoare a unei supravieţuitoare
Noi detalii tulburătoare despre ultimele minute dinaintea scufundării Titanicului au fost descoperite în scrisoarea unei supravieţuitoare. Scrisoarea este în limba franceză şi a fost făcută publică de o persoană care a cumpărat-o la o licitaţie.
Ea datează din 8 august 1955 iar mărturia redactată îi aparţine lui Rose Amelie Icard, o menajeră care o însoţea în călătoria pe Titanic pe văduva unui american bogat, pe nume George Nelson Stone. Femeia a scris această scrisoare la 43 de ani de la producerea tragediei pentru a-i explica fiicei unui alt supravieţuitor ce s-a întâmplat atunci.
Dezvăluirile sunt cutremurătoare. Femeia povesteşte că, după atâta timp de la tragedie încă visează evenimentele din acea noapte cumplită. Îşi aduce aminte cum pasagerii au intrat în panică şi s-au înghesuit spre bărcile de salvare, deşi numai femeile şi copiii au fost lăsaţi să urce.
„Lângă mine erau doi bătrâni frumoşi, domnul şi doamna Straus, proprietarii marelui magazin Macy's din New York. Ea a refuzat să urce în barca de salvare după ce a ajutat-o pe camerista ei să urce. Şi-a îmbrăţişat soţul şi i-a spus: Suntem căsătoriţi de 50 de ani şi nu ne-am despărţit niciodată, vreau să mor alături de tine”, a scris aceasta.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰