Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Directorul regional DRDP Timișoara, despre cazul maşinii căzute în Dunăre: "Avea timp suficient să frâneze. Credem că s-a întâmplat ceva mult mai grav"

Horațiu Simion, Director regional DRDP Timișoara, a precizat că, în cazul maşinii care s-a prăbuşit în Dunăre, s-ar fi întâmplat ceva mult mai grav...

de Redactia Observator

la 08.10.2017 , 17:43

Horațiu Simion, director regional DRDP Timișoara, a precizat că, în cazul maşinii care s-a prăbuşit în Dunăre, s-ar fi întâmplat ceva mult mai grav, deoarece în sectorul de drum respectiv ar fi existat parapete, iar acesta ar fi fost chiar de tipul "greu" (ramforsat). În zonă, parapetele instalat ar fi fost deja avariat şi neschimbat, după un accident anterior.

Potrivit unor surse, imediat după accident, ministrul Transporturilor, Răzvan Alexandru Cuc, a cerut către DRDP o situație cu toate parapetele din țară.

"Sectorul respectiv de drum era semnalizat cu o succesiune de curbe, si cu o restrictie de viteza de 40 de km/h. Întreg sectorul era dotat cu un tip de parapet foarte greu, montat odată cu lucrarea de investiţie din anii 1990-1995. Într-una din zone, adiacente accidentului, parapetul a fost avariat la un accident anterior. Dinamica accidentului va dovedi şi va arăta pe unde a căzut maşina în Dunăre. Este foarte greu de spus la această oră pe unde a căzut acea maşină în Dunăre. Nu ştim dacă parapetele ar fi putut opri maşina, nu ştim cu ce viteză a rulat. Chiar şi fără parapete, acolo era timp suficient să frâneze. Credem că s-a întâmplat ceva mult mai grav", a spus directorul regional DRDP Timișoara.

Articolul continuă după reclamă

Echipaje de scafandri din judeţele Mehedinţi şi Arad le caută şi azi, de mai multe ore, pe cele patru persoane - doi soţi şi copiii lor - aflate în maşina care a căzut sâmbătă în Dunăre, în Caraş-Severin. Şoferul autoturismului a reuşit să iasă singur din apă.

Cel mai probabil, şoferul, care avea permis de conducere de de şapte luni, a pierdut controlul volanului, după ce nu a adaptat viteza la condiţiile de drum. În zonă, parapetele instalat ar fi fost deja avariat şi neschimbat, după un accident anterior.

”Şoferul avea permis de şapte luni, el are 45 de ani. Este din localitatea Berzasca şi el este cel care a reuşit să se salveze. Familia cu care spunea că era în maşina este din localitatea Sicheviţa şi se cunoşteau. Ar fi plecat de la Berzasca, respectiv Sicheviţa, spre Moldova Nouă la cumpărături. În zona în care a avut loc accidentul este o restricţie de viteză şi cu siguranţă că nu a adaptat viteza, a pierdut controlul volanului în curbă”, a declarat Cecilia Dăneţ.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Directorul regional DRDP Timișoara, despre cazul maşinii căzute în Dunăre: "Avea timp suficient să frâneze. Credem că s-a întâmplat ceva mult mai grav"