Dispariție misterioasă în Caracal, similară cu răpirea Alexandrei și a Luizei
Victimele ucigaşului în serie ar putea fi mai multe. Dispariţia unei tinere, în urmă cu 20 de ani, pare legată prin fire nevăzute tot de Gheoghe Dincă. Ca și în cazul Alexandrei și Luizei, Geanina a fost văzută ultima oară când urca într-o mașină de ocazie.
Victimele ucigaşului în serie ar putea fi mai multe. Dispariţia unei tinere, în urmă cu 20 de ani, pare legată prin fire nevăzute tot de Gheoghe Dincă. Ca și în cazul Alexandrei și Luizei, Geanina a fost văzută ultima oară când urca într-o mașină de ocazie. Iar coicidenţele stranii nu se opresc aici.
Mihaela Geanina Geneș avea 19 ani, iar dispariţia sa pare trasă la indigo după cea a Alexandrei şi Luizei. S-a urcat într-o maşină de ocazie şi nu a mai fost văzută nicioadată. Au trecut 20 de ani de-atunci, iar poliţia nu are niciun suspect.
Dispariţia misterioasă pare legată de cele două dispariţii recente printr-un lung şir de coincidenţe. Pe toate cele trei fete le cheamă Mihaela. În plus, au fost alese după o anumită tipologie. Au vârste apropiate, sunt frumoase şi au părul lung, închis la culoare.
Iar coincidenţele nu se opresc aici. În cazul Alexandrei şi Luizei, familiile au fost terorizate cu telefoane date de un bărbat necunoscut. De fiecare dată, acesta le spune o poveste falsă, dovadă că în spatele acestor apeluri se afla un psihopat care se juca cu inimile lor.
Luiza a fost văzută ultima dată pe 14 aprilie, într-o duminică, atunci când a mers să scoată bani de la bancomat. A doua zi, a fost sunat prima dată, apoi după câteva zile.
În luna aprilie a acestui an, după dispariţia Luizei, familia fetei dispărute în 1999 i-a trimis o scrisoare ministrului de interne de atunci, Carmen Dan, convinsă că există o legătură. Cel mai probabil pista nu a fost luată în serios de autorităţi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰