Antena Meniu Search
x

Curs valutar

DNA cere arestarea deputatului Florin Popescu

DNA cere arestarea deputatului Florin Popescu, fost lider al filialei PDL Dâmboviţa şi preşedinte al CJ Dâmboviţa în mandatul 2008-2012, pentru fapte de corupţie.

de Redactia Observator

la 23.04.2014 , 16:11

 Acesta a fost acuzat că a cerut administratorului unei firme aproximativ 70 de tone de pui, în valoarede peste 400.000 lei, pentru a le da cetăţenilor în campania electorală din iunie 2012.

Deputatul PMP, Florin Popescu s-a prezentat miercuri la DNA unde le-a declarat jurnaliştilor că a fost invitat telefonic în faţa procurorilor şi nu ştie despre ce dosar este vorba.

"Din probele analizate rezultă suspiciunea rezonabilă că faptele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, efectuarea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale constau în aceea că, în cursul anului 2012, inculpatul Popescu Florin Aurelian, folosind influenţa şi autoritatea decurgând din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Dâmboviţa a unui partid, i-a cerut administratorului unor societăţi comerciale cantitatea de 50.000 - 60.000 pui grill (60 - 80 tone, cu valoarede peste 400.000 lei) pentru a o distribui în scop electoral cetăţenilor din judeţul Dâmboviţa, în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2012", arată DNA, în cererea transmisă procurorului general.

Articolul continuă după reclamă

foto: rnews.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » DNA cere arestarea deputatului Florin Popescu