DOCUMENTE OFICIALE: Câţi CRIMINALI, HOŢI ŞI VIOLATORI sunt în închisorile din România. Peste 40% dintre deţinuţi sunt recidiviști
În contextul discuţiilor privind graţierea şi modificarea Codurilor penale, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a dat publicităţii, luni, o situație cu numărul total al persoanelor aflate în detenție la data de 30 ianuarie 2017, defalcat, în funcție de infracțiuni, vârstă, situația juridică, durata pedepsei și starea de recidivă.
În contextul discuţiilor privind graţierea şi modificarea Codurilor penale, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a dat publicităţii, luni, o situație cu numărul total al persoanelor aflate în detenție la data de 30 ianuarie 2017, defalcat, în funcție de infracțiuni, vârstă, situația juridică, durata pedepsei și starea de recidivă.
Astfel, din cei 27.250 de deținuți aflați în penitenciare (sunt incluse și persoanele arestate preventiv sau condamnate în primă instanță — n.r.), 10.389 sunt în stare de recidivă (aproximativ 38% din total), din care 46 au vârsta cuprinsă între 18-21 de ani.
De asemenea, în penitenciare sunt 6.397 deținuți cu antecedente penale (aproximativ 23% din total), din care 98 au vârsta sub 18 ani, iar 284 au între 18 și 21 de ani.
În concluzie, 60% dintre deținuții aflați în penitenciarele din România sunt recidiviști sau cu antecedente penale.
Durata pedepselor
Potrivit datelor furnizate de ANP, în privința duratei pedepsei, situaţia este următoarea:
- 610 deținuți au o condamnare de până la 1 an
- 2.204 între 1-2 ani
- 10.000 au o condamnare între 2-5 ani
- 7.034 între 5-10 ani
- 2.478 între 10-15 ani
- 1.471 între 15-20 ani
- 952 deținuți au pedepse de peste 20 ani
- 171 au închisoare pe viață.
De asemenea, 2.330 de persoane se află în stare de reținere sau au fost condamnate în primă instanță.
Infracţiunile comise
Potrivit datelor furnizate de ANP, în privința infracţiunilor, situaţia este următoarea:
- 6.324 de persoane ispășesc pedepse pentru crime (omor, omor calificat, omor deosebit de grav, ucidere din culpă)
- 2.194 pentru infracțiuni sexuale (viol, raport sexual cu minori, perversiune sexuală, corupere sexuală)
- 5.195 persoane sunt închise pentru furt
- 4.387 pentru tâlhărie
- 1.275 de persoane pentru trafic și consum de droguri
- 517 pentru trafic de persoane
- 381 pentru trafic de minori
- 458 pentru infracțiuni privind circulația pe drumurile publice
- 310 pentru criminalitate organizată
- 161 pentru proxenetism.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰